Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate

25 martie 2011, 10:00

Agenția Națională de Integritate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către domnul IFTIMIE Constantin, Consilier Județean în cadrul Consiliului Județean Mehedinți.

În temeiul art. 12, alin. (1) din Legea nr. 176/2010, Agenția Națională de Integritate a fost sesizată, la data de 23.11.2010, de către Organizațiile PSD și PNL Mehedinți cu privire la încălcarea de către domnul IFTIMIE Constantin, Consilier Județean în cadrul Consiliului Județean Mehedinți, a dispoziţiilor legale privind regimul juridic al incompatibilităţilor.

Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Mehedinți nr. 2/27.06.2008 a fost validat mandatul de Consilier Judeţean al domnului IFTIMIE Constantin, pentru perioada 2008 - 2012.

Conform prevederilor art. 13 din Legea nr. 176/2010, procedura de înștiințare a fost îndeplinită, domnul IFTIMIE Constantin fiind informat la data de 14.12.2010 (adresă nr. 90226/G/I.I.) prin intermediul unei scrisori recomandate (confirmare de primire datată 20.12.2010) despre declanșarea activității de evaluare, precum și cu privire la drepturile sale de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

În urma evaluărilor efectuate, s-au identificat următoarele elemente:

- mandatul de Consilier Judeţean al domnului IFTIMIE Constantin, pentru perioada 2008-2012, a fost validat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Mehedinți nr. 2/27.06.2008;

- conform Ordinelor Președintelui Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 1289/26.10.2010, 262/26.02.2010 și 496/09.07.2010, domnul IFTIMIE Constantin a deţinut, în perioada 26.10.2009 - 12.07.2010, calitatea de funcționar public - Director coordonator la Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi;

- conform datelor înscrise la Oficiului Naţional al Registrului Comerţului,  domnul IFTIMIE Constantin a deţinut, în perioada 26.10.2009 - 14.05.2010, calitatea de comerciant persoană fizică.

Potrivit prevederilor art. 49 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, r2, cu modificările şi completările ulterioare, funcţionarii publici au obligaţia să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor, stabilite potrivit legii.

Conform dispozițiilor art. 94, alin. 1 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, „calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică”, iar, conform art. 94, alin. 2, lit. a) şi c) din acelaşi act normativ, „funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice şi în cadrul regiilor autonome, societăţile comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată”.

Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice modifică dispozițiile art. 94, alin. 2, lit c) din Legea nr. 161/2003, în sensul că „funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate” „în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ din sectorul public”, şi dispozițiile art. 96, alin.1 din acelaşi act normativ, în sensul că „funcţionarii publici pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice şi în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public potrivit fişei postului”.

Prin deţinerea simultană, în perioada 26.10.2009 - 12.07.2010, atât a calităţii de funcţionar public, cât şi a funcţiei de Consilier Judeţean, respectiv, a calităţii de persoană fizică autorizată, domnul IFTIMIE Constantin a încălcat prevederile legale referitoare la regimul incompatibilităţilor ce îi reveneau în calitate de funcționar public.

Conform prevederilor art. 20 din Legea nr. 176/2010, procedura de informare a fost îndeplinită la data de 04.03.2011, domnul IFTIMIE Constantin fiind înștiințat, prin intermediul unei scrisori (adresa nr. 20730/G/I.I.) recomandate (confirmare de primire datată 10.03.2011), despre faptul că au fost identificate elemente în sensul existenței stării de incompatibilitate și invitat să prezinte un punct de vedere în acest sens.

La data de 18.03.2011, cu ocazia prezentării la sediul Agenției Naționale de Integritate, domnul IFTIMIE Constantin a luat la cunoștință documentele aflate în dosarul de evaluare şi a depus un punct de vedere prin care precizează că a deținut „în perioada 26.10.2009 - 12.07.2010, atât calitatea de funcționar public - Director coordonator în cadrul Casei Județene de Pensii Mehedinți, cât și funcţia de Consilier Județean în cadrul Consiliului Județean Mehedinți”, fară a face însă şi alte mențiuni.

Având în vedere că, și după exprimarea punctului de vedere de către persoana evaluată, conform prevederilor art. 21 din Legea nr. 176/2010, inspectorul de integritate a considerat că sunt elemente în sensul încălcării de către domnul IFTIMIE Constantin, în perioada 26.10.2009 – 12.07.2010, a legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, ca urmare a exercitării simultane a calităţii de funcționar public - Director coordonator în cadrul Casei Județene de Pensii Mehedinți, și a funcţiei de Consilier Județean în cadrul Consiliului Județean Mehedinți, respectiv, de persoană fizică autorizată,  s-a procedat la întocmirea raportului de evaluare.

Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților constituie temei pentru eliberarea din funcție, ori, după caz, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementărilor aplicabile demnității și funcției respective.

Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 25 martie 2011


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024