Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate, în cazul domnului Mircea DIACONU

27 ianuarie 2011, 09:59

Agenția Națională de Integritate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către domnul Mircea DIACONU, Senator în Parlamentul României.

În temeiul  art. 12, alin. (1) și alin. (2), lit. b din  Legea nr. 176/2010, Agenția Națională de Integritate s-a sesizat din oficiu la data de 15.11.2010, în urma publicării unui material de presă cu privire la posibila nerespectare de către domnul Mircea DIACONU a regimului juridic al incompatibilităților.

În baza art. 71, alin. (2) din Constituţia României: “Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului”. Potrivit art. 14, alin. (2) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, republicată, “Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcții publice de autoritate, cu excepția celei de membru al Guvernului”. Conform art. 81, alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitărilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, “prin funcții publice de autoritate, incompatibile cu calitatea de senator se ințelege [...] funcțiile de conducere specifice ministerelor, celorlalte autorități și instituții publice”.

Domnul Mircea DIACONU exercită, în prezent, mandatul de Senator în Parlamentul României, conform Hotărârii Senatului României nr. 68 din 19.12.2008 privind validarea mandatelor senatorilor aleși la data de 30.11.2008.

Conform prevederilor art. 13 din Legea nr. 176/2010, procedura de înștiințare a fost îndeplinită la data de 07.12.2010, domnul Mircea DIACONU fiind informat prin intermediul unei scrisori recomandate (adresa nr. 88655/G/I.I.) despre declanșarea activității de evaluare, precum și cu privire la drepturile sale de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Mandatul poştal a revenit la data de 27.12.2010 la Agenţie, cu menţiunea “destinatar lipsă domiciliu”.

În urma evaluării declarațiilor de interese, precum și a altor date și informații, au fost identificate elemente în sensul existenței stării de incompatibilitate, deoarece, începând cu data de 19.12.2008 și până în prezent, domnul Mircea DIACONU s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a exercitat simultan demnitatea publică de Senator în cadrul Parlamentului României, precum și funcția de conducere de Director-manager în cadrul Teatrului “C.I. Nottara” (funcție de conducere specifică unei instituții publice locale).

Conform prevederilor art. 20 din Legea nr. 176/2010, procedura de informare a fost îndeplinită la data de 14.01.2011, domnul Mircea DIACONU fiind înștiințat, prin intermediul adresei nr. 2169/G/I.I., despre faptul că au fost identificate elemente în sensul existenței stării de incompatibilitate și invitat să prezinte un punct de vedere în acest sens. Mandatul poştal a revenit la data de 26.01.2011 la Agenţie, cu menţiunea “destinatar lipsă domiciliu”.

Având în vedere că, în lipsa exprimării unui punct de vedere de către domnul Mircea DIACONU, conform prevederilor art. 21 din Legea nr. 176/2010, inspectorul de integritate a considerat că sunt elemente în sensul încălcării legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către domnul Mircea DIACONU, ca urmare a exercitării simultane a funcției de Senator în Parlamentul României și a celei de Director-manager în cadrul Teatrului “C.I. Nottara”, s-a procedat la întocmirea raportului de evaluare.

Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective.

Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, dreptului la apărare, precum şi prezumţiei dobândirii licite a averii.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 27 ianuarie 2011


Related news: Back

11 984 354

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 15.04.2024