Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate

18 mai 2009, 11:20

Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu cu privire la domnul POPESCU IONAŞ, fost consilier judeţean în mandatul 2004-2008 în cadrul Consiliului Judeţean Tulcea, ca urmare a faptului că acesta nu a depus declaraţiile de avere şi de interese în termenul prevăzut de Legea nr. 144/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Din verificările efectuate, s-a constatat faptul că domnul POPESCU IONAŞ s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25.01.2005 - 22.01.2009, întrucât a deţinut atât funcţia de Consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Tulcea, cât şi funcţia de Consilier al Prefectului, cu excepţia perioadei 25.06.2008 – 19.12.2008, când acesta a ocupat doar funcţia de Consilier al Prefectului.

Menţionăm faptul că domnul Popescu Ionaş a fost validat, la data de 19.12.2008, pentru un nou mandat de Consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Tulcea.

Potrivit prevederilor Legii nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local, sau, respectiv, în aparatul propriu al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv.

DIRECŢIA COMUNICARE ŞI PROTOCOL, 18 mai 2009


Related news: Back

11 984 354

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 15.04.2024