Comunicat pivind sesizarea Curţii de Apel Piteşti – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

22 ianuarie 2009, 11:15

Agenţia Naţională de Integritate, în baza prevederilor Legii nr. 144/2007, cu modificările şi completările ulterioare, a dispus, la data de 22 ianuarie 2009, sesizarea Curţii de Apel Piteşti – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal cu privire la domnul VOINEA VASILE, Comisar şef în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Argeş, în vederea confiscării sumelor de 9.750 EURO şi de 35.400 RON, a căror provenienţă nu poate fi justificată de acesta, precum şi pentru stabilirea şi confiscarea unei cote-părţi de avere dobândită cu caracter nejustificat, în cuantum de 878.191 RON.

Conform Legii nr. 144/2007, cu modificările şi completările ulterioare, Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai mulţi angajaţi ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Argeş au acumulat averi ce depăşesc veniturile realizate.

Din analiza declaraţiilor de avere depuse de către Voinea Vasile în perioada 2000-2008, precum şi a informaţiilor solicitate instituţiilor competente, au rezultat următoarele:

- în declaraţia de avere depusă în 2004 nu este menţionată achiziţionarea şi înstrăinarea a două apartamente situate în Municipiul Piteşti;

- în declaraţia de avere depusă în 2006 nu este menţionată înstrăinarea autoturismului BMW 318 D şi nici achiziţionarea şi radierea unui autoturism BMW X5;

- în privinţa veniturilor realizate, domnul Voinea Vasile nu a menţionat în declaraţia de avere depusă în 2004 veniturile nete realizate din salarii, în sumă de 21.791 RON;

- în declaraţia de avere depusă în 2006 sunt menţionate eronat veniturile nete realizate din salarii în sumă de 30.000 EURO (aprox. 102.000 RON), faţă de suma de 28.012 RON, conform Administraţiei Finanţelor Publice Piteşti, precum şi venituri nete realizate din închirierea imobilelor în sumă de 67.000 EURO (aprox. 227.800 RON), faţă de suma de 47.492.

Din verificările efectuate, s-a constatat că valoarea averii dobândite de către domnul Voinea Vasile, în perioada 1995 - iunie 2008, a depăşit veniturile realizate şi declarate la organul fiscal în aceeaşi perioadă, rezultând o diferenţă vădită în sumă de 878.191 RON.

DIRECŢIA COMUNICARE ŞI PROTOCOL, 22 ianuarie 2009


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024