Comunicat privind sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi

8 ianuarie 2009, 12:29

Agenţia Naţională de Integritate, în baza prevederilor Legii nr. 144/2007, cu modificările şi completările ulterioare, a sesizat, la data de 8 ianuarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi cu privire la infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 292, Cod Penal, săvârşită de către domnul VALENTIN IORDAN, Prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Conform actului normativ menţionat, Agenţia Naţională de Integritate a verificat averea acestuia şi a constatat că domnul Valentin Iordan nu a respectat dispoziţiile legale privind completarea şi depunerea declaraţiilor de avere şi de interese.

În urma analizării declaraţiilor de avere datate 24.03.2005, 03.11.2006, 04.06.2008 şi a documentelor solicitate instituţiilor competente, au rezultat aspecte care au fost apreciate ca fiind indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292, Cod Penal, asupra căruia doar organele judiciare au competenţa de a se pronunţa, motiv pentru care s-a dispus sesizarea Parchetului competent.

DIRECŢIA COMUNICARE ŞI PROTOCOL, 8 ianuarie 2009


Related news: Back

11 984 354

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 15.04.2024