Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate

9 decembrie 2008, 12:31

Agenţia Naţională de Integritate, în baza Legii 144/2007, cu modificările şi completările ulterioare, a constatat că domnul POPESCU IULIAN GABRIEL, în calitate de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Podeni, Judeţul Mehedinţi, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 23.06.2008, întrucât acesta deţine atât funcţia de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Podeni, cât şi pe cea de funcţionar public în cadrul Consiliului Judeţean Mehedinţi.

Având în vedere faptul că domnul Popescu Iulian Gabriel deţinea şi calitatea de funcţionar public în cadrul Consiliului Judeţean Mehedinţi începând cu 01.09.1995, starea de incompatibilitate a intervenit potrivit prevederilor art. 91, alin. (1) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, după data de 23.06.2008, data validării mandatului său de consilier local.

Potrivit prevederilor art. 91, alin 3, din acelaşi act normativ, domnul Popescu Iulian Gabriel, în calitate de ales local, a avut posibilitatea de a pune capăt stării de incompatibilitate în care se află, prin renunţarea la calitatea de funcţionar public, în cel mult 15 zile de la data validării mandatului său de ales local.

DIRECŢIA COMUNICARE ŞI PROTOCOL, 9 decembrie 2008


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024