Fals în declarații – Nedeclarare venituri din jocuri de noroc în cuantum total de peste 345.000 Lei și Avere nejustificată

29 aprilie 2022, 12:00
 
Agenția Națională de Integritate a constatat indicii referitoare la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații sau existența unor diferențe nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate, în cazul a două persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:
 
 
 
 
DIACONU IONUȚ-ANDREI,  
 
Funcționar public cu statut special – Inspector de poliție în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor Sibiu
 
 
 
 
AVERE NEJUSTIFICATĂ ȘI SESIZARE PARCHET
Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 144.000 Lei între averea dobândită și veniturile realizate de către DIACONU IONUȚ-ANDREI, în anul 2018.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Alba Iulia, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către DIACONU IONUȚ-ANDREI, în anul 2018.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către DIACONU IONUȚ-ANDREI a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc și premii în cuantum de 338.226 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.
IVAȘCU MIHAI IONUȚ,
  
Funcționar public cu statut special – Agent de poliție în cadrul Poliției Municipiului Brăila, I.P.J. Brăila
SESIZARE PARCHET
 
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către IVAȘCU MIHAI IONUȚ a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a declarat veniturile  încasate din jocuri de noroc și premii în anii 2016, 2017 și 2019, în cuantum de 7.718 Lei.

 
 
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.
 
 
 
 
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024