Comunicat privind sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu-Gheorghe

25 noiembrie 2008, 16:52

Agenţia Naţională de Integritate, în baza prevederilor Legii nr. 144/2007, cu modificările şi completările ulterioare, a dispus, la data de 25 noiembrie 2008, sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu-Gheorghe cu privire la săvârşirea de către domnul GERGELY OLOSZ, fostul Preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (A.N.R.E.), a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 292 Cod Penal, precum şi sesizarea Parlamentului României – Camera Deputaţilor – cu privire la starea de incompatibilitate în care acesta se află.

Agenţia Naţională de Integritate, în baza Legii 144/2007, cu modificările şi completările ulterioare, s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că domnul GERGELY OLOSZ nu a respectat dispoziţiile legale privind completarea şi depunerea declaraţiilor de avere şi de interese.

Urmare a analizării declaraţiilor de avere depuse la instalarea în funcţie (datată: 29.05.2007), la schimbarea din funcţie (datată: 21.10.2008) şi a declaraţiei depusă pentru anul fiscal 2007 (datată: 12.06.2008), precum şi a documentelor solicitate instituţiilor competente, a rezultat faptul că domnul GERGELY OLOSZ a completat şi depus spre înregistrare declaraţii care conţin informaţii ce nu corespund adevărului, datele  înscrise fiind incomplete şi inexacte.

De asemenea, din analiza datelor cuprinse în declaraţiile de interese şi comparării acestora cu documentele solicitate Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (O.N.R.C.), a rezultat faptul că domnul GERGELY OLOSZ a completat în declaraţiile de interese date ce nu corespund adevărului, în sensul că nu a menţionat toate funcţiile, calităţile şi societăţile comerciale pe care le deţine. Astfel, din verificările efectuate, au rezultat indicii temeinice privind săvârşirea de către acesta a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 292 Cod Penal.

Tot din analiza declaraţiilor de interese şi a documentelor solicitate Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (O..N.R.C.), Agenţia Naţională de Integritate, în conformitate cu prevederile Legii nr.144/2007, a constatat faptul că domnul GERGELY OLOSZ s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 29.05.2007 – 14.06.2007, timp în care a deţinut atât funcţia de Preşedinte al Agenţiei Naţionale de Reglementare a Energiei (A.N.R.E.), cât şi pe cea de Administrator la Compania Naţională a Uraniului. Mai mult, acesta se află şi în prezent în stare de incompatibilitate, întrucât deţine concomitent funcţiile de Deputat în Parlamentul României şi de Administrator la firma BIOLACT COOPERATIVA AGRICOLA, al cărei membru fondator este începând cu data de 01.08.2006.

DIRECŢIA COMUNICARE ŞI PROTOCOL, 25 noiembrie 2008


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024