COMUNICAT - Incompatibilitate și conflict de interese administrativ – 5 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010

7 aprilie 2021, 09:00
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflictul de interese de natură administrativă în cazul a 5 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:

VÎRLAN GEORGETA LUMINIȚA,
fost Consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamț, Județul Neamț
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de ales local, a votat în mod favorabil pentru adoptarea a două Hotărâri ale Consiliului Local din data de 24 aprilie 2018, respectiv din data de 31 august 2018, privind aprobarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă de la bugetul local al municipiului Piatra Neamț, pentru activități nonprofit de interes local, pe anul 2018, sesiunea II, mai-august și sesiunea III, septembrie-decembrie.
Astfel, au fost încheiate ulterior 4 contracte de finanțare nerambursabilă între Primăria Piatra-Neamț și o asociație cu care persoana evaluată avea o relație de angajament (un contract de comodat încheiat în data de 18 iulie 2014, pe o perioadă de 5 ani).
 
Persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2011 şi cu dispozițiile art. 75, lit. b) şi art. 77 din Legea nr. 393/2004.
MOLOCE ȘTEFAN,
Consilier local în cadrul Consiliului Local al Orașului Siret, Județul Suceava
INCOMPATIBILITATE
În perioada 22 iunie 2016 – 04 iulie 2019 a exercitat simultan calitatea de consilier local și pe cea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul Direcției de Asistență Socială, aflată în aparatul de specialitate al Primarului Orașului Siret.
 
Persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.
JARCĂU GOGU,
Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Bod, Județul Brașov
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de consilier local (mandatul 2016 – 2020), a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local din data de 30 aprilie 2020, prin care s-a aprobat punerea unui spațiu la dispoziția unei asociații în cadrul căreia persoana evaluată deținea funcția de trezorier și calitatea de membru fondator.
 
Persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispozițiile art. 228, alin (1), lit. f) și alin. (2) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019.