Comunicat privind sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni

29 octombrie 2008, 14:37

Agenţia Naţională de Integritate, în baza prevederilor Legii 144/2007 cu modificările şi completările ulterioare, a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni cu privire la săvârşirea de către domnul DIACONU GHEORGHE, primar al Comunei Gura Ocniţei, Judeţul Dâmboviţa, a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 Cod penal, iar, după rămânerea definitivă a actului de constatare, se va dispune sesizarea Consiliului Local al Comunei Gura Ocniţei, cu privire la starea de incompatibilitate în care acesta s-a aflat în perioada 21.06.2008 – 12.09.2008.

În conformitate cu prevederile legale, Agenţia Naţională de Integritate a fost sesizată cu privire la posibila stare de incompatibilitate în care s-ar afla domnul Diaconu Gheorghe, întrucât acesta a deţinut atât funcţia de primar al Comunei Gura Ocniţei, cât şi funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În urma analizării declaraţiilor de interese, precum şi a documentelor suplimentare solicitate instituţiilor competente, a rezultat că domnul Diaconu Gheorghe a îndeplinit funcţia de administrator la S.C. PLAST SERVICE G S.R.L. în perioada 05.03.1991 – 12.09.2008 (perioadă în care a deţinut calitatea de unic asociat al acestei societăţi comerciale), precum şi faptul că acesta a fost validat în funcţia de primar al Comunei Gura Ocniţei la data de 20.06.2008. Deşi starea de incompatibilitate a intervenit începând cu data de 21.06.2008, domnul Diaconu Gheorghe a îndeplinit funcţia de administrator până la data de 12.09.2008.  Potrivit prevederilor Legii nr. 161/2003, funcţia de primar este incompatibilă cu funcţia de administrator la societăţile comerciale.

Conform prevederilor art. 91, alin 3, teza I din acelaşi act normativ, domnul Diaconu Gheorghe, în calitate de ales local, a avut posibilitatea de a pune capăt stării de incompatibilitate în care se află, prin renunţarea la funcţia de administrator la societatea comecială, în cel mult 15 zile de la data validării mandatului său de primar (respectiv, până la data de 07.07.2008).

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta a completat şi depus spre înregistrare o declaraţie de interese ce nu corespunde adevărului. Deşi domnul Diaconu Gheorghe deţinea la data completării declaraţiei de interese (21.07.2008) atât calitatea de asociat unic, cât şi funcţia de administrator la S.C. PLAST SERVICE G S.R.L, nu a făcut menţiuni în acest sens.

DIRECŢIA COMUNICARE SI PROTOCOL, 29 octombrie 2008


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024