Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate

23 octombrie 2008, 17:18

Agenţia Naţională de Integritate, în baza prevederilor Legii nr. 144/2007 cu modificările şi completările ulterioare, a dispus, la data de 23 octombrie 2008, sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Maramureş cu privire la savârşirea de către domnul ARDELEAN ANDREI  a infracţiunii de fals în declaraţii, conform art. 292 Cod Penal.

De asemenea, ulterior rămânerii definitive a actului de constatare, se va sesiza Comisia de Disciplină din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, cu privire la starea de incompatibilitate în care domnul s-a aflat domnul Ardelean Andrei.

Agenţia Naţională de Integritate a fost sesizată în baza Legii nr. 144/2007 cu modificările şi completările ulterioare cu privire la faptul că domnul ARDELEAN ANDREI se află în stare de incompatibilitate, întrucât acesta deţine atât funcţia de Director Executiv Adjunct Economic la Agenţia Judeţeana pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş, cât şi funcţia de cenzor şi de administrator la mai multe societăţi comerciale.

Având în vedere faptul că domnul Ardelean Andrei nu a menţionat în declaraţia de interese depusă la data de 06.02.2008 calitatea de cenzor la societăţile comerciale CONFSTAR S.A., AGECOM S.A., ROMNORD S.A., CONSTRUROM S.A, respectiv cea de administrator la societăţile comerciale COMCEREAL S.A., EGREGIUS AND EXPERT S.R.L., AR-BO EXPERT S.R, există indicii temeinice privind săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, conform art. 292 Cod penal.

DIRECŢIA COMUNICARE SI PROTOCOL, 23 octombrie 2008


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024