COMUNICAT - Incompatibilitate și conflict de interese administrativ – 4 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010

7 august 2020, 14:30
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflictul de interese în materie administrativă în cazul a 4 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:
 
1. REBEGEA MIHAI,
Primar al Comunei Codăești,
Județul Vaslui
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de primar, a semnat în data de 22 iulie 2017 prelungirea valabilității autorizației de construire eliberată pe numele său, privind construirea unui imobil pentru locuință P+M, împrejmuirea terenului aferent și pentru racordarea utilităților, precum și Certificatul de atestare a edificării construcției din data de 23 octombrie 2018, emis pe numele său, încălcând astfel dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
2. TEMEA LUMINIȚA ADRIANA, Viceprimar al Comunei Horgești,
Județul Bacău
INCOMPATIBILITATE
În perioada 31 august 2016 – 28 martie 2017 a deținut și exercitat funcția de viceprimar și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Horgești și al Școlii Răcătău, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 (prevederi în vigoare până la data de 05.05.2017).
3. VARODI IOAN,
Consilier Local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Câmpia Turzii,
Județul Cluj
INCOMPATIBILITATE
Începând cu data de 28 noiembrie 2017 exercită simultan funcția de consilier local și calitatea de administrator - membru al Consiliului de Administrație în cadrul unei societăți comerciale, având ca acționar unic Consiliul Județean Cluj.
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 și nu a respectat dispozițiile art. 91, alin. (3), teza 1 din același act normativ.
4. MIHALCIA CRISTINA,
Funcționar public în cadrul Primăriei Municipiului Focșani, Județul Vrancea