COMUNICAT - Incompatibilitate și conflict de interese administrativ – 6 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010

17 iulie 2020, 09:00
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflictul de interese în materie administrativă în cazul a 6 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:

1. DRAGOMIRESCU FLORINEL,
fost Director General în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de Director General, a semnat dispoziția din data de 28 aprilie 2017 privind mutarea definitivă a soției sale, din funcția publică de execuție de inspector la Compartimentul intervenție în situații de abuz, neglijare, trafic, migrație și repatriere, în funcția publică de execuție de inspector la Compartimentul Resurse Umane, încălcând astfel dispozițiile art. 79, alin. (1), lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003.
2. MĂTĂȘĂL VALERICA,
Șef Birou Juridic în cadrul Casei Județene de Pensii Bacău
INCOMPATIBILITATE
În perioada 04 iulie 2013 – 04 iulie 2018 a deținut simultan funcția publică de conducere de Șef Birou în cadrul Biroului Juridic al Casei Județene de Pensii Bacău și pe cea de asistent judiciar la Tribunalul Bacău, încălcând astfel dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, ale art. 5, alin. (1) din Legea nr. 303/2004, precum și dispozițiile art. 101 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispozițiile art. 111, alin. (2) din Legea nr. 304/2004.
3. VOICU LICĂ,
Primar al Comunei Independența, Județul Călărași
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de primar a semnat trei contracte de închiriere în data de 17 iulie 2017, încheiate între Primăria Comunei Independența, în calitate de proprietar și o întreprindere individuală reprezentată de soția persoanei evaluate, în calitate de chiriaș, având ca obiect închirierea unor suprafețe de teren reprezentând terenul adiacent spațiilor comerciale deținute.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
4. BUDUR ADRIAN,
Viceprimar al Comunei Dudeștii-Vechi, Județul Timiș
INCOMPATIBILITATE
În perioada mandatului de ales local 2016-2020 a exercitat simultan funcția de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică (titular întreprindere individuală), entitate prin care a realizat venituri din cultivarea cerealelor și din arendă, în sumă totală de 133.037 lei.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.
5. ALEXA GHIORGHIȚĂ,
Consilier Local în cadrul Consiliului Local al Comunei Tăcuța, Județul Vaslui
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de consilier local a participat și a votat pentru adoptarea Hotărârii Consiliului Local din data de 20 februarie 2019 privind închirierea prin atribuire directă a pajiștilor comunale în suprafață de 370 ha aparținând domeniului privat al comunei Tăcuța, deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor Consiliului Local, întrucât avea posibilitatea să anticipeze că adoptarea acestei hotărâri ar putea prezenta un beneficiu pentru soția sa și fratele său, interes materializat prin încheierea a două contracte prin care soția sa, respectiv fratele său au primit în chirie prin atribuire directă de la Primăria Comunei Tăcuța două terenuri cu destinație pășune în suprafață totală de 17,50 ha, respectiv de 6,21 ha.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi cu dispozițiile art. 75, lit. a) şi art. 77 din Legea nr. 393/2004 (dispoziții legale în vigoare la data săvârșirii faptei).
6. MARINAȘ TUDORIȚA,
Șef Secție Cardiologie Medicină Internă din cadrul Spitalului Municipal Caracal, Județul Olt
INCOMPATIBILITATE
În perioada 22 noiembrie 2016 – 15 aprilie 2020 a deținut și exercitat simultan funcția de șef Secție Cardiologie Medicină Internă și pe cea de administrator în cadrul unei societăți comerciale, încălcând astfel dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 95/2006, coroborate cu dispozițiile art. 185, alin. (15) din același act normativ.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi legale:

·art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative”;

·art. 71 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public”;

·art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I”;

·art. 77 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Conflictele de interese pentru președinții și vicepreședinții consiliilor județene sau consilierii locali și județeni sunt prevăzute la art. 46 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare”;

·art. 79, alin. (1), lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Funcționarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situații: […] c) interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice. (2) În cazul existenței unui conflict de interese, funcționarul public este obligat să se abțină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii și să-l informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparțialitate a funcției publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoștință.”;

· art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: [...] g) calitatea de comerciant persoană fizică [...]”;

·art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003,potrivit căruia „Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice […]”;

· art. 101 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia„Funcția de judecător și procuror este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior.”;

· art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, în vigoare până la data de 05 iulie 2019, potrivit căruia „(1) Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.”;

· art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia „(1) Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice locale din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv […]”;

          ·
art. 77 din Legea nr. 393/2004,potrivit căruia „(1) Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali şi consilierii judeţeni sunt obligaţi să anunţe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă. (3) Anunţarea interesului personal şi abţinerea de la vot se consemnează în mod obligatoriu în procesul verbal al şedinţei”;

· art. 178, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia „(1) Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu: […] g) exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

· art. 185, alin. (15) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia „(15) Dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. c), d), e) și g) referitoare la incompatibilități și ale art. 178 alin. (2) referitoare la conflictul de interese, sub sancțiunea rezilierii contractului de administrare și a plății de despăgubiri pentru daunele cauzate spitalului, în condițiile legii, se aplică și șefilor de secție, de laborator și de serviciu medical din spitalele publice”;

· art. 5, alin. (1) din Legea nr. 303/2004, potrivit căruia „Funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent și asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior, precum și a celor de instruire din cadrul Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri, în condițiile legii”;

· art. 111, alin. (2) din Legea nr. 304/2004, potrivit căruia „Dispozițiile legale privind obligațiile, interdicțiile și incompatibilitățile judecătorilor și procurorilor se aplică și asistenților judiciari”, concluzionăm că funcția de asistent judiciar este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior”.

Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”.

Persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.



AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024