Comunicat privind încheierea Memorandumului de Colaborare

17 octombrie 2008, 16:26

Comunicat privind încheierea Memorandumului de Colaborare dintre Agenţia Naţională de Integritate şi Comisia pentru Prevenirea Corupţiei din Slovenia:

Domnul Alexandru Cătălin MACOVEI, Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate şi domnul Drago KOS, Preşedintele Comisiei pentru Prevenirea Corupţiei din Slovenia, au semnat astăzi, 17 octombrie 2008, la Ljubljana, un Memorandum de Colaborare între cele două instituţii. Domnul Drago KOS este, de asemenea, şi Preşedintele GRECO (Grupul de State împotriva Corupţiei al Consiliului Europei).

În baza acestui document, cooperarea dintre cele două instituţii se va derula pe bază de parteneriat activ pentru corelarea eforturilor de îmbunătăţire a activităţii de luptă împotriva corupţiei, pe următoarele paliere:

a)armonizarea legislaţiei naţionale cu standardele internaţionale şi europene,
b)pregătirea şi specializarea profesională a personalului,
c)îmbunătăţirea procedurilor de declarare a averilor,
d)îmbunătăţirea activităţilor din domeniul luptei împotriva corupţiei,
e)facilitarea cooperării internaţionale,
f)dezvoltarea unor indicatori obiectivi de eficacitate a programelor,
g)îmbunătăţirea sistemelor de contractare şi achiziţii publice,
h)dezvoltarea de strategii şi politici complementare programelor de prevenire,
i)asigurarea protecţiei surselor,
j)iniţierea unor programe de prevenire a corupţiei la nivelul administraţiei locale şi centrale,
k)dezvoltarea altor domenii de colaborare dacă acestea au legătură cu scopul prezentului Memorandum şi cu atribuţiile Părţilor.

Întâlnirea se încadrează în activităţile cuprinse în programul PHARE RO 2004\IB\JH-02, derulat de către Agenţia Naţională de Integritate în colaborare cu Ministerul Justiţiei din România şi HAUS Management Institute Finlanda şi face parte dintr-o serie de vizite la instituţiile cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei din Slovenia, printre care Ministerul Justiţiei, Ministerul de Interne, Parchetul General, Curtea de Audit, Avocatul Poporului, Ministerul de Finanţe/ Biroul pentru Prevenirea Spălării Banilor, Comisia pentru accesul la informaţii publice.

DIRECŢIA COMUNICARE ŞI PROTOCOL, 17 octombrie  2008


 
 

 
 


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024