Comunicat privind sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

8 octombrie 2008, 15:22

Agenţia Naţională de Integritate, în baza prevederilor Legii nr. 144/2007 cu modificările şi completările ulterioare, a dispus, la data de 8 octombrie 2008, sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la săvârşirea de către domnul deputat FUIA STELIAN a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 Cod penal şi suspendarea verificării până la soluţionarea cauzei de către organul judiciar.

În conformitate cu dispoziţiile art.3, alin.2 din Legea nr. 144/2007 cu modificările şi completările ulterioare, Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că domnul deputat Fuia Stelian, în calitate de director al Staţiunii de Cercetare Fundulea, a încheiat un contract cu firma S.C. Procera Agrochemicals Romania S.R.L. la care deţinea 50% din acţiuni, nerespectând dispoziţiile legale privind conflictul de interese.

În urma verificărilor prealabile, s-au constatat neconcordanţe referitoare la acţionariatul S.C. Procera Agrochemicals Romania S.R.L., firmă la care domnul Fuia Stelian este acţionar, conform declaraţiilor de interese depuse de acesta. Potrivit informaţiilor furnizate de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, societatea S.C. Procera Agrochemicals Romania S.R.L nu are asociaţi persoane fizice. Conform datelor obţinute, S.C. Procera Agrochemicals Romania S.R.L are ca asociat unic societatea Procera LLC, cu sediul în Washington D.C., Connecticut Ave., ap.1020, SUA. La rândul ei, societatea Procera LLC are ca acţionari/asociaţi persoanele juridice străine Intercon Nominees Limited, reprezentată prin doamna Annie YEAP şi Unico Nominees Limited, reprezentată prin doamna Elena HAJIROUSSOU, ambele fiind societăţi de tip off-shore cu sediul în Cipru, având adresa: Atlantic House, etaj 2, Circular Road Douglas, Isle of Man.

Referitor la valoarea capitalului social al S.C. Procera Agrochemicals Romania S.R.L., conform datelor primite de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, acesta este de 4.691.800 RON şi nu 3.000.000 Euro, suma trecută de domnul Fuia Stelian în declaraţiile de interese.

Urmare a analizării datelor menţionate în declaraţia de interese, există indicii temeinice privind săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 Cod penal.

DIRECŢIA COMUNICARE ŞI PROTOCOL, 8 octombrie 2008


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024