Comunicat privind sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig

6 octombrie 2008, 17:38

Agenţia Naţională de Integritate, în baza prevederilor Legii nr. 144/2007 cu modificările şi completările ulterioare, a dispus, la data de 6 octombrie 2008, sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig cu privire la săvârşirea de către domnul BARBU CONSTANTIN, primarul oraşului Tălmaciu, a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 Cod penal şi suspendarea verificării până la soluţionarea cauzei de către organul de urmărire penală.

În conformitate cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 144/2007 cu modificările şi completările ulterioare, Agenţia Naţională de Integritate a fost sesizată cu privire la averea dobândită, la conflictele de interese şi la starea de incompatibilitate în care s-ar afla domnul Barbu Constantin.

Urmare a analizării datelor menţionate în declaraţiile de avere completate şi depuse în perioada 2004-2008, s-au constatat indicii temeinice privind săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 Cod penal.

Agenţia Naţională de Integritate este o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, ce funcţionează la nivel naţional, ca structură unică, având ca atribuţii principale asigurarea exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice în condiţii de imparţialitate, integritate, transparenţă. Instituţia are menirea de a organiza în mod unitar şi instituţionalizat activitatea de control a averii dobândite în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii funcţiilor şi demnităţilor publice, de verificare a conflictelor de interese, precum şi de sesizare a incompatibilităţilor.

DIRECŢIA COMUNICARE ŞI PROTOCOL, 06 octombrie 2008


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024