Raport MCV: Sistemul PREVENT rămâne pe deplin operațional, iar bilanțul ANI privind cazurile investigate a rămas constant

22 octombrie 2019, 17:30
 
Raportul publicat astăzi de către Comisia Europeană cu privire la progresele înregistrate în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), arată că sistemul de prevenire a conflictelor de interese în achizițiile publice – PREVENT – „rămâne pe deplin operațional”, acesta acționând ca un „element important de descurajare”.

Documentul remarcă faptul că în cei doi ani de funcționare, sistemul a analizat 33.384 proceduri de achiziție publică, emițând 100 de avertismente de integritate privind potențiale contracte de achiziții publice cu o valoare totală de 243 milioane euro.

„În sens mai larg”, arată raportul, „bilanțul ANI în ceea ce privește investigarea cazurilor de incompatibilitate și de conflicte de interese de natură administrativă a rămas constant”.

În ceea ce privește dezvoltarea capacității administrative, raportul precizează faptul că Agenția Națională de Integritate utilizează fondurile europene pentru îmbunătățirea instrumentelor IT folosite în activitatea inspectorilor de integritate. Tot la acest capitol este menționat și proiectul „LINC”, al cărui scop este creșterea capacității administrației publice centrale și a Parlamentului de a identifica, sancționa și preveni incidentele de integritate.

Pe de altă parte, îngrijorările Comisiei Europene cu privire la cadrul legislativ în materie de integritate și-au păstrat caracterul de actualitate și în raportul din 2019: „În ultimii doi ani și jumătate au fost adoptate cinci propuneri legislative de modificare a legilor în materie de integritate. Pe lângă slăbirea anumitor dispoziții și a capacității Agenției Naționale de Integritate (ANI) de a-și continua activitatea, această suită de modificări a contribuit și mai mult la menținerea unui peisaj juridic fragmentat”. Aplicarea unor sancțiuni suficient de disuasive în caz de incompatibilitate și conflict de interese reprezintă un element important în prevenirea corupției, se mai arată în Raportul MCV.
 
 
 AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE

Related news: Back

7.710.700

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE ACUM PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 10.12.2019