COMUNICAT - Incompatibilitate – MĂRGINEAN CRISTINA OANA, Șef al Secției Clinice Pediatrie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș, Județul Mureș

4 octombrie 2019, 16:00
Agenția Națională de Integritate a constatat faptul că MĂRGINEAN CRISTINA OANA, Șef al Secției Clinice Pediatrie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 01 august 2016, întrucât exercită simultan funcția de șef secție, precum și alte funcții sau activități de manager în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Târgu Mureș.
 
          Persoana evaluată a încălcat astfel dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006 (în vigoare până la data de 22 noiembrie 2016), potrivit căruia „(1) Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu: […] b) exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate”, coroborate cu dispozițiile art. 185, alin. (15) din Legea nr. 95/2006 (în vigoare până la data de 21 noiembrie 2016), potrivit căruia „(15) Dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. b), c) și d) referitoare la incompatibilităţi şi ale art. 178 alin. (2) referitoare la conflictul de interese, sub sancțiunea rezilierii contractului de administrare, se aplică şi șefilor de secție, de laborator și de serviciu medical din spitalele publice”,respectiv dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 95/2006 (în vigoare începând cu data de 22 noiembrie 2016), potrivit căruia (1) Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu: [...] c) exercitarea oricărei activităţi sau oricărei altei funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate [..]”, coroborate cu dispozițiile art. 185, alin. (15) din Legea nr. 95/2006 (în vigoare începând cu data de 22 noiembrie 2016), potrivit căruia „(15) Dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. c), d), e) şi g) referitoare la incompatibilităţi şi ale art. 178 alin. (2) referitoare la conflictul de interese, sub sancţiunea rezilierii contractului de administrare şi a plăţii de despăgubiri pentru daunele cauzate spitalului, în condiţiile legii, se aplică şi şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice.”  
 
       Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. MĂRGINEAN CRISTINA OANA a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

         „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”
.

       „Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

       
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.
 
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024