COMUNICAT - Incompatibilitate și conflict de interese administrativ – 10 funcționari publici

3 octombrie 2019, 15:00
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă în cazul a 8 funcționari publici și a 2 funcționari publici cu statut special, după cum urmează:
 
 
 
    1. ANDREICA DOREL COSMIN, 
fost Funcționar public cu statut special (agent de poliție) în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare
INCOMPATIBILITATE
În perioada 14 iunie 2017 – 07 ianuarie 2019 a deținut simultan funcția publică cu statut special (agent de poliție) la Postul de Poliție Comunal Botiz din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și funcțiile de conducere de director administrativ, respectiv director general adjunct administrativ în cadrul Direcției Administrative din Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4.
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003.
 
De asemenea, menționăm faptul că în data de 12 august 2013, Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul lui ANDREICA DOREL COSMIN, întrucât exercita simultan funcția de agent principal de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu-Mare și calitatea de administrator în cadrul unei societăți comerciale. (https://bit.ly/2kCbhuY)
 
2. POPA IOANA, 
Funcționar public la Compartimentul Audit Intern din cadrul Organismului Intermediar POSDRU Regiunea Centru – Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse 
INCOMPATIBILITATE
În perioada 20 septembrie 2013 – 04 octombrie 2017 a deținut și exercitat simultan funcția publică de consilier superior la Compartimentul Constatare și Stabilire Nereguli / Compartimentul Nereguli, Antifraudă și Monotorizare Audit din cadrul Organismului Intermediar POSDRU Regiunea Centru și calitatea de persoană fizică autorizată.
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.