COMUNICAT - Incompatibilitate și conflict de interese administrativ – 4 aleși locali

14 august 2019, 14:00
 
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă în cazul a 4 aleși locali, după cum urmează:
 
 
1. BIRĂRUȚI CRISTIAN, 
Primar al comunei Alunu,  
Județul Vâlcea
 
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de primar (mandatul 2016 – 2020), a semnat în data de 03 ianuarie 2017 un contract de prestări servicii cu Asociația Județeană de Fotbal Vâlcea privind susținerea activității Asociației A.S. Oltețul Alunu, în cadrul căreia fiul persoanei evaluate a deținut funcția de vicepreședinte până la data de 01 septembrie 2017, precum și 12 ordine de plată.
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
 
2. MARCU PETRU,  
Viceprimar al comunei Fîrliug, 
Județul Caraș-Severin
 
INCOMPATIBILITATE
În perioada 06 septembrie 2016 – 10 iunie 2017 a deținut și exercitat simultan funcția de viceprimar și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Fîrliug, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
 
3. MAREȘ COSMIN RĂZVAN, 
fost Viceprimar al municipiului Deva și actual Consilier Local în cadrul Consiliului Local al municipiului Deva, Județul Hunedoara
 
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de consilier local (mandatul 2016 – 2020), a participat la deliberarea și adoptarea a patru Hotărâri ale Consiliului Local, în baza cărora între municipiul Deva și Asociația Fotbal Club Autobergamo au fost încheiate două Contracte de finanțare nerambursabilă în data de 26 mai 2017, în valoare de 500.000 lei, respectiv în data de 31 mai 2018, în valoare de 450.000 lei. Ulterior încheierii contractului de finanțare nerambursabilă din data de 26 mai 2017, persoana evaluată a făcut parte din delegația asociației, care a efectuat o deplasare la Madrid, pentru a susține echipa FC Autobergamo în timpul unui meci de fotbal.
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003, coroborat cu art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precum și dispozițiile art. 75, lit. e) din Legea nr. 393/2004, în vigoare pentru perioada supusă evaluării.
4. BRĂILEANU MARIAN, 
fost Consilier Local în cadrul Consiliului Local al comunei Dumbrava, Județul Prahova
 
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În calitate de consilier local (mandatul 2016 – 2020), a participat la deliberarea și adoptarea unei Hotărâri a Consiliului Local din data de 19 decembrie 2016 privind atribuirea/încheierea contractelor de deszăpezire pentru anul 2016 – 2017, în urma căreia s-a încheiat un contract de servicii între Primăria comunei Dumbrava și o societate comercială, în cadrul căreia fiul persoanei evaluate exercita calitatea de asociat unic și de administrator. În urma derulării contractului, asociația a încasat venituri în valoare de 10.162,60 lei.
 
De asemenea, menționăm faptul că în data de 23 iulie 2019, Agenția Națională de Integritate a constatat și starea de incompatibilitate în cazul lui BRĂILEANU MARIAN, întrucât în perioada exercitării mandatului de consilier local (2016 – 2020), o societate comercială în cadrul căreia fiul persoanei evaluate deține calitatea de asociat/administrator, a desfășurat activități comerciale prin achiziții directe, a încheiat și derulat un contract de servicii cu Primăria comunei Dumbrava, Județul Prahova și a emis o factură fiscală în valoare de 10.162,60 lei. (https://bit.ly/2YcW5lE).
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 46 din Legea nr. 215/2001, dispozițiile art. 75, lit. a) şi art. 77 din Legea nr. 393/2004, precum și dispozițiile art. 228, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019.
 
 
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
 
Persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi legale:
 
 
· art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia„Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative”;
 
 
· art. 71 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public”;
 
 
· art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I [...]”;
 
 
· art. 77 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Conflictele de interese pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene sau consilierii locali si judeţeni sunt prezăzute în art. 47 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare”;
 
 
· art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: […] d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice [...] ”;
 
 
· art. 46 din Legea nr. 215/2001,potrivit căruia „(1) Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local; 2) Hotărârile adoptate de consiliul local cu încălcarea dispoziţiilor alin. (1) sunt nule de drept. Nulitatea se constată de către instanţa de contencios administrativ. Acţiunea poate fi introdusă de orice persoană interesată.”;
 
 
· art. 75, lit. a) și e) din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia „Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice locale din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv; […] e) orice persoană fizică sau juridică, alta decât autoritatea din care fac parte, care a făcut o plată către aceştia sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestora [...]”.
 
 
 
 · art. 77 din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia „(1) Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali şi consilierii judeţeni sunt obligaţi să anunţe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă. (3) Anunţarea interesului personal şi abţinerea de la vot se consemnează în mod obligatoriu în procesul verbal al şedinţei”.
 
 
 
· art. 228, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019, potrivit căruia „(1)Alesul local aflat în conflict de interese în condițiile prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, are obligația să se abțină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru: a) soț, soție sau rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv; [...]”.
 
 „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese oristarea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”.
 
„Persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.
 
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024