COMUNICAT - Incompatibilitate, conflict de interese administrativ și sesizare Parchet – 24 aleși locali

21 noiembrie 2018, 09:00
 
 
 
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă în cazul a 24 foști și actuali aleși locali, după cum urmează:
 
 
1. IVAN ERHARDT LASZLO, Primar al comunei Nadeș, Județul Mureș
 
INCOMPATIBILITATE
Începând cu anul 2012 deține și exercită simultan funcția de primar și calitatea de titular în cadrul „Ivan Erhardt Laszlo Întreprindere Individuală”, având ca obiect principal de activitate creșterea bovinelor. În perioada 2012 – 2017 a realizat venituri din activități agricole/comerciale în valoare de 48.609 lei.
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.
 
2. BOȘTINĂ DAN,
 
Primar al comunei Salcia, Județul Prahova
 
INCOMPATIBILITATE
În mandatul 2012 – 2016 a exercitat simultan funcția de primar și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale cu Clasele I - VIII Salcia, județul Prahova, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
 
3. SERAFIM DRAGOȘ,
 
fost Primar al comunei Cristian, Județul Brașov