COMUNICAT - Incompatibilitate – 5 funcționari publici

8 noiembrie 2018, 10:00
 
 
 
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul a cinci funcționari publici, după cum urmează:
 
 
1. ONESCU MARILENA, Funcționar public în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov
 
INCOMPATIBILITATE
În perioada 24 iulie 2013 – 23 ianuarie 2014 a deținut simultan funcția publică de consilier superior la Biroul Tarif Vamal - Direcția Autorizări și Tarif Vamal din cadrul Autorității Naționale a Vămilor și funcția de referent de specialitate în cadrul Societății Comerciale pentru Servicii de Mentenanță a Rețelei Electrice de Transport „SMART” S.A.
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 94, alin. (2), lit c) din Legea nr. 161/2003.
 
2. MĂNTOIU ANABELL OLIMPIA,
 
actual Șef Serviciu în cadrul Ministerului Mediului și fost Funcționar public în cadrul Primăriei Municipiului Ploiești,                             Județul Prahova
 
INCOMPATIBILITATE
În perioada 31 mai 2017 – 02 aprilie 2018 a deținut simultan calitatea de funcționar public în cadrul Primăriei Municipiului Ploiești și pe cea de membru în consiliul de administrație în cadrul S.C. Servicii de Gospodărie Urbană Ploiești S.R.L., încălcând astfel dispozițiile art. 94, alin. 2, lit. c) din Legea nr. 161/2003.
 
3. SOFIAN DORINA,
 
Funcționar public în cadrul Primăriei comunei Cristești, Județul Iași
 
INCOMPATIBILITATE
În perioada 19 iulie 2012 – 18 iunie 2018 a deținut simultan funcția publică de Șef Birou Financiar – Contabilitate și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Regiei Autonome de Gospodărie Comunală și Locativă Pașcani, respectiv funcția de cenzor la S.C. Prest Serv Apa S.A. Pașcani și S.C. CLP Eco-Salubritate S.A, încălcând astfel dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. c) din Legea nr. 161/2003.
 
4. LUNGU VASILE, Funcționar public în cadrul Primăriei Comunei Bîrsești, Județul Vrancea
 
INCOMPATIBILITATE
Începând cu 13 februarie 2014, deține și exercită simultan calitatea de funcționar public (contabil) în cadrul Primăriei și pe cea de angajat cu contract individual de muncă (administrator financiar – contabil șef) în cadrul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare”, încălcând astfel dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003.
 
5. GAVRILUȚ RADU SEBASTIAN,
 
Funcționar public în cadrul Primăriei comunei Bîrgăuani, Județul Neamț
 
INCOMPATIBILITATE
În perioada 15 aprilie – 09 iulie 2014 a deținut și exercitat simultan funcția publică de conducere de șef serviciu Contabilitate în aparatul de specialitate al primarului și funcția de contabil în cadrul Școlii Gimnaziale Bărgăuani, încălcând astfel dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003.
 
 
 
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.LUNGU VASILE și ONESCU MARILENA nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
 
Persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi legale:
·  art. 94, alin. (2), lit. a) și c) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(2) Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice […] c) în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori alte unități cu scop lucrativ din sectorul public […]”;
 „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”.
 
„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.
 
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024