COMUNICAT – PREVENT a analizat 15.954 de proceduri de achiziție publică cu o valoare totală de 13,9 miliarde euro

5 iulie 2018, 08:30
 
Rezultate în primul an de funcționare a PREVENT

În primul an de funcționare a sistemului informatic PREVENT, Agenția Națională de Integritate a analizat, în vederea prevenirii conflictului de interese, un număr de 15.954 de proceduri de achiziție publică cu o valoare totală de 65,3 miliarde lei (aprox. 13,9 miliarde euro).
Procedura cu cea mai mare valoare analizată de PREVENT în primul an de funcționare a fost de 2,87 miliarde lei (aprox. 615 milioane euro) iar procedura cu cea mai scăzută valoare a fost de 346 lei (aprox. 74 euro).
Totodată, sistemul a prevenit 55 de cazuri de conflicte de interese în achiziții publice, în valoare totală de 236 milioane lei (aprox 50,6 milioane euro). În aceste cazuri, ANI a emis avertismente de integritate în vederea eliminării cauzelor care au dus la apariția posibilelor conflicte de interese.
Astfel, în 50 dintre cele 55 cazuri notificate de sistem, conducătorii autorităților contractante au înlăturat cauzele care generau conflictele de interese, în timp ce în două cazuri ANI a declanșat din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese întrucât aceste cauze nu au fost eliminate. 
Potrivit art. 9 din Legea nr. 184/2016: „Neluarea de măsuri ca urmare a primirii unui avertisment de integritate sau necompletarea formularului de integritate potrivit art. 6 alin. (4) declanşează din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, după finalizarea procedurii de atribuire, exclusiv cu privire la persoanele faţă de care sunt incidente prevederile Legii nr. 176/2010, cu modificările ulterioare.
În alte 3 cazuri pentru care s-au emis avertismente de integritate, Agenția Națională de Integritate va proceda la aplicarea art. 9 din Legea nr. 184/2016, în situațiile în care nu vor fi înlăturate cauzele conflictelor de interese.
În alte 36 de situații, ANI a notificat Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) pentru posibile nereguli în procedurile de achiziție publică, rezultate în urma activității de analiză a PREVENT.
Dintre cele 15.954 de proceduri analizate, 5,8% se referă la contracte finanțate din fonduri europene. Totodată, o treime dintre aceste proceduri conțin un număr total de 79.126 contracte subsecvente (loturi).
În analiza PREVENT au fost luate în considerare date și informații cu privire la 2.161 de autorități contractante, 12.684 de operatori economici și 223.444 de persoane, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai ofertanților.
 
Rezultate în perioada aprilie – iunie 2018

În perioada aprilie – iunie 2018, Agenția Națională de Integritate a analizat prin intermediul sistemului informatic PREVENT, în vederea prevenirii conflictului de interese, un număr de 2.770 de proceduri de achiziție publică cu o valoare totală de 20,2 miliarde lei (aprox. 4,3 miliarde euro). Dintre aceste proceduri, aproximativ 9% se referă la contracte finanțate din fonduri europene. Totodată, aproximativ o treime din totalul procedurilor conțin 18.658 de contracte subsecvente (loturi).
Mai mult decât atât, în aceeași perioadă au fost emise 23 de avertismente de integritate, și au fost transmise 7 notificări către Agenția Națională pentru Achiziții Publice pentru posibile nereguli în procedurile de achiziție publică, rezultate în urma activității de analiză a PREVENT.
 
Clarificări acordate persoanelor interesate

Până în prezent, persoanele interesate au solicitat peste 680 de clarificări cu privire la cadrul legal incident. Majoritatea solicitărilor se referă la completarea câmpurilor din cuprinsul Formularului de Integritate, obligativitatea completării Formularului de Integritate, lipsa ofertanților, etc.
 
Ce este și cum funcționează sistemul PREVENT

Sistemul PREVENT a fost lansat la sfârșitul lunii iunie 2017 cu scopul de preveni conflictele de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică prin instituirea unui mecanism de verificare ex-ante, din perspectiva situaţiilor care pot genera conflicte de interese în cadrul procedurilor iniţiate prin sistemul electronic de achiziţii publice, astfel încât acestea să fie înlăturate fără a fi afectate respectivele proceduri.
Concret, acest mecanism de prevenție presupune analizarea datelor și a informațiilor introduse în Formularul de integritate de către persoana responsabilă din cadrul autorității contractante prin interconectarea sistemului PREVENT cu baze de date relevante (Oficiul Național al Registrului Comerțului - ONRC, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date – DEPABD).
 
Elementul de noutate al sistemului PREVENT este dat de faptul că acesta poate identifica, în mod automat, prezumtivele relații ce pot exista între persoane din autoritatea contractantă și persoane din cadrul operatorilor economici ce au calitatea de ofertanți în cadrul procedurilor de achiziție inițiate de către o autoritate contractantă.
În cazul depistării unui posibil conflict de interese, ANI emite un avertisment de integritate iar autoritatea contractantă trebuie sa ia toate măsurile de îndepărtare a posibilului conflict de interese emis de sistemul PREVENT.
Mai multe detalii despre sistemul PREVENT pot fi consultate la secțiunea dedicată din pagina de Internet a Agenției Naționale de Integritate la adresa https://www.integritate.eu/prevent.aspx
 
  
 
 AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE

Related news: Back

7.644.483

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE ACUM PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 25.06.2018