COMUNICAT - Incompatibilitate și conflict de interese administrativ – 16 aleși locali

22 mai 2018, 10:00
 
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă în cazul a 16 foști și actuali aleși locali, după cum urmează:
 
 
1. ALEXIE VALERIAN-ION, Primar al comunei Mateești, Județul Vâlcea
 
INCOMPATIBILITATE
În perioada 19 iunie 2012 – 01 martie 2013 a exercitat simultan funcția de primar și calitatea de angajat cu contract individual de muncă (agent comercial) în cadrul S.C. Alexie G.V. S.R.L., obținând venituri din salarii în cuantum de 70.000 lei. De asemenea, în perioada 19 iunie 2012 – 19 iulie 2014 a exercitat simultan funcția de primar și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Alexie Valerian Ion Persoană Fizică Autorizată, obținând subvenții în cuantum de 13.151 lei, în urma implementării proiectului Fermă de semi-subzistență a PF Alexie Valerian Ion, Comuna Mateești, jud. Vâlcea.
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) și k) din Legea nr. 161/2003 și nu a respectat dispozițiile art. 91, alin. (3), teza 1din același act normativ.
 
     2. PAȘCA VIOREL, Primar al comunei Suciu de Sus, Județul Maramureș
 
INCOMPATIBILITATE
În perioada 25 iunie 2012 – 31 ianuarie 2013 a deținut simultan funcția de primar și calitatea demembru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Suciu de Sus, Județul Maramureș, încălcând astfel dispozițiile art.87, alin. (1), lit. d) și ale art. 91, alin. (3), teza 1 din Legea nr. 161/2003.
 
     3.VÎRCIU MARIN, Primar al comunei Gîrda de Sus, Județul Alba
 
INCOMPATIBILITATE
În perioada 19 iunie 2012 – 13 martie 2013 a deținut simultan funcția de primar și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Vîrciu Marin Gîrda Persoană Fizică Autorizată. De asemenea, în perioada 27 mai 2013 – 24 aprilie 2015 a deținut simultan funcția de primar și calitatea de titular întreprindere individuală în cadrul Vîrciu Marin Întreprindere Individuală.
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.
 
     4.PRODAN VICTOR, Primar al orașului Ungheni, Județul Mureș
 
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În perioada exercitării mandatului de primar 2012 – 2016 a aprobat și semnat acte administrative care au produs un folos material pentru S.C. Terraflor S.R.L., societate la care soția sa deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator.
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003.
 
5. ANTONIE LUCIAN, Primar al comunei Tetoiu, Județul Vâlcea
 
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În perioada exercitării mandatului de primar 2012 – 2016 a semnat acte administrative care au avut ca rezultat încadrarea fiicei sale în funcția publică de consilier, clasa I, grad profesional debutant în cadrul Compartimentului Urbanism.
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003 și ale art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004.
 
6. PREDA DUMITRU, Primar al comunei Buturugeni, Județul Giurgiu
 
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În perioada exercitării mandatului de primar 2012 – 2016 a semnat un contract de comodat cu Asociația „Antreprenoriat social pentru persoane vulnerabile”, în cadrul căreia fiul persoanei evaluate avea calitatea de membru fondator și ulterior și pe cea de angajat. Totodată, persoana evaluată a semnat un contract de comodat cu Asociația „Pâine pentru persoane vulnerabile”, în cadrul căreia fiul persoanei evaluate avea calitatea de membru fondator.
 
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70 și ale art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
 
7. MĂGĂRIN DĂNUȚ FLORIN, Viceprimar al comunei Vărădia, Județul Caraș-Severin
 
INCOMPATIBILITATE
În perioada exercitării funcției de viceprimar a desfășurat activități remunerate în baza contractului de mandat încheiat între persoana evaluată și S.C. Destine Broker de Asigurare S.R.L., încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003.
 
8. BUCĂTARU FLOREA, Viceprimar al comunei Gîngiova, Județul Dolj
 
INCOMPATIBILITATE
În perioada 21 septembrie 2015 – 21 septembrie 2016 a deținut simultan funcția de viceprimar și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Gîngiova, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
 
9. BĂRAN POMPILIU, Viceprimar al orașului Țicleni, Județul Gorj
 
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În perioada exercitării mandatului de consilier local 2016 – 2020 a votat în mod favorabil adoptarea Hotărârii Consiliului Local Țicleni privind reducerea cu 50%, pentru consilierii locali și angajații primăriei, a chiriei „Centrului de Festivități” în cazul organizării de nunți, botezuri, zile onomastice și majorate și a Hotărârii Consiliului Local Țicleni de revocare a acesteia, deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor consiliului local.
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi cu dispozițiile art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 393/2004.
 
10. CONSTANTIN ALEXANDRU, fost Viceprimar al comunei Negrași, Județul Argeș
 
INCOMPATIBILITATE
În perioada 22 iunie 2012 – 05 noiembrie 2014 a deținut simultan funcția de viceprimar și calitatea de administrator în cadrul S.C. Sandibig Agro S.R.L., încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) (aplicabile în perioada supusă evaluării) din Legea nr. 161/2003.
 
11. MARIN VICTOR, fostConsilier județean în cadrul Consiliului Județean Vâlcea
 
INCOMPATIBILITATE
În perioada exercitării mandatului de consilier județean 2012 - 2016, S.C. Giovanni S.R.L., societate în cadrul căreia persoana evaluată deţine calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator, a furnizat o serie de produse către Regia Autonomă de Drumuri și Poduri Vâlcea (regie autonomă aflată sub autoritatea Consiliului Județean Vâlcea), încălcând astfel dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
 
12. MUZSIC ROBERT EUGEN, Consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Hunedoara
 
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
Pe durata mandatului de consilier local 2012 – 2016 a participat la deliberarea și adoptarea a 18 hotărâri ale Consiliului local pentru S.C. Eco Sid S.R.L., societate comercială în cadrul căreia persoana evaluată a deținut funcția de Șef Birou Serviciul Administrativ și de la care a obținut venituri.
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 77 din Legea nr. 161/2003, ale art. 75, lit. c) și art. 77 din Legea nr. 393/2004 și art. 46 din Legea nr. 215/2001.
 
13. TIVADAR ALEXANDRU, Consilier local al comunei Remeți, Județul Maramureș
 
INCOMPATIBILITATE
În perioada mandatului de consilier local 2012 – 2016 a deţinut simultan calitatea de consilier local și funcția de personal contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului - Primăria Comunei Remeți, Județul Maramureș, încălcând astfel dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.
 
14. FLOREA CRISTI GHEORGHE, fost Consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Siminicea, Județul Suceava
 
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
Pe durata mandatului de consilier local 2012 – 2016 a participat la deliberarea a două hotărâri ale Consiliului Local privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unor terenuri pășuni comunale, între Primăria Comunei Siminicea, Județul Suceava și Asociația Crescătorilor de Animale Simina (în cadrul căreia persoana evaluată deținea la acea dată calitatea de președinte), fiind ulterior încheiat un contract, deși persoana evaluată avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor consiliului local, având posibilitatea să anticipeze că asociația va beneficia de pe urma adoptării lor.
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2011 şi cu dispozițiile art. 75, lit. b) și f) şi ale art. 77 din Legea nr. 393/2004.
 
15. CIOBANU VALENTIN, fost Consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Piatra Neamț, Județul Neamț
 
INCOMPATIBILITATE
În perioada deţinerii funcției de consilier local, respectiv 04 iulie 2016 – 28 septembrie 2017, Ava Sting S.R.L., entitate economică în cadrul căreia persoana evaluată este asociat și administrator, a desfășurat activități comerciale prin achiziții directe, a încheiat și derulat un contract comercial și a emis facturi în baza unor comenzi ferme cu mai multe instituții aflate în subordinea ori sub autoritatea Primăriei Municipiului Piatra Neamț. Ulterior, aceste instituții au efectuat plăţi către Ava Sting S.R.L. în valoare de 8.953.42 lei.
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
 
16. GRECU NICOLAE, fost Consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Șeica Mică, Județul Sibiu
 
INCOMPATIBILITATE
În perioada 12 iunie 2014 – 26 ianuarie 2018 a deținut simultan funcţia de consilier local şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local, în cadrul Compartimentului Pază, încălcând dispoziţiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.
 
 
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. MĂGĂRIN DĂNUȚ FLORIN, FLOREA CRISTI GHEORGHE și GRECU NICOLAE nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
 
Persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi legale:
 
·  art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative”;
 
·  art. 71 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitate, integritate, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public”;
 
·  art. 76 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Primarii şi viceprimarii…sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentrusine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I. (2) Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispoziţiile emise cu încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută”;
 
·  art. 77 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Conflictele de interese pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene sau consilierii locali si judeţeni sunt prevăzute în (…) Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare”;
 
·  art. 87, alin. (1), d), g) și k) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi […] d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice”; […] Funcția de primar (...) este incompatibilă cu exercitarea: g) calitatea de comerciant persoană fizică autorizată; ”; […]Funcția de primar (...) este incompatibilă cu exercitarea: k) oricare alte funcții publice sau activități remunerate, în țară sau în străinătate, cu excepția funcției de cadrul didactic sau a funcțiilor în cadrul unor asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale”;
 
·  art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu: […] c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv”;
 
·  art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia„(1) Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general,director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociare cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau cu regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective.”;
 
·  art. 91, alin. (3), teza 1 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(3) Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție”;
 
·  art. 46 din Legea nr. 215/2011, potrivit căruia „(1) Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local […]. (2) Hotărârile adoptate de consiliul local cu încălcarea dispoziţiilor alin. (1) sunt nule de drept. Nulitatea se constată de către instanţa de contencios administrativ. Acţiunea poate fi introdusă de orice persoană interesată.”;
 
·  art. 75, lit. a), b), c) și f) din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia „Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv, b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia, c) o societate comercială la care deţin calitatea de asociat unic, funcţia de administrator sau de la care obţin venituri […] f) o asociaţie sau fundaţie din care fac parte”;
 
·  art. 77 din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia „(1) Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii, (2) În situaţiile prevăzute la alin.(1), consilierii locali şi consilierii judeţeni sunt obligaţi să anunţe la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl au în problema respectivă, (3)Anunţarea interesului personal şi abţinerea de la vot se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al şedinţei”.
 „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”.
 
„Persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.





AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE

 

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024