COMUNICAT - Incompatibilitate, conflict de interese administrativ și avere nejustificată – 8 aleși locali și funcționari publici

8 mai 2018, 09:00
 
 
 
 
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflict de interese de natură administrativă și existența unei diferențe nejustificate, între averea dobândită și veniturile realizate în cazul a opt foști și actuali aleși locali și funcționari publici, după cum urmează:
 
 
1. OSALCIUC GHEORGHE MARIAN, actual primar și fost funcționar public în cadrul Primăriei comunei Voila, Județul Brașov
 
INCOMPATIBILITATE
În perioada 06 mai – 26 iunie 2016 a participat în calitate de candidat la alegerile locale pentru mandatul 2016-2020, fără ca raporturile de serviciu aferente funcției publice de inspector în cadrul Primăriei comunei Voila, județul Brașov să fie suspendate.
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 95, alin. (1), lit. d) din Legea nr.188/1999, coroborate cu dispozițiile art. 97, alin. (2), lit. a) din Legea nr.161/2003.
 
     2. DORNEANU DOREL, primar al comunei Corni, Județul Botoșani
 
INCOMPATIBILITATE
În perioada 20 iunie 2012 – 29 septembrie 2013 a deținut și exercitat simultan funcția de primar și calitatea demembru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale „O. Băncilă”, județul Botoșani, încălcând astfel dispozițiile art.87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 și nu a respectat dispozițiile art. 91, alin. (3), teza 1 din același act normativ.
 
3. MĂRĂSCU NECULAE, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Tarcău, Județul Neamț
 
INCOMPATIBILITATE
În perioada 18 septembrie 2012 – 06 iunie 2016 a deținut simultan funcția de consilier local și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al S.C. Tarcău Multiserv S.R.L. (societate înființată și aflată sub autoritatea Consiliului Local al comunei Tarcău, județul Neamț), încălcând astfel dispozițiile art.88, alin. (1), lit. d) coroborate cu dispozițiile art. 91, alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003.
 
    4. NAE BADEA, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Poeni, Județul Teleorman
 
INCOMPATIBILITATE
În perioada 22 iunie 2016 – 08 iunie 2017, a exercitat simultan funcția de consilier local și pe cea de șef serviciu în cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (instituție fără personalitate juridică aflată în subordinea Consiliului Local al comunei Poeni), încălcând astfel dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.
 
5. BÎRLĂ MARIAN, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Mărgăritești, Județul Buzău
 
INCOMPATIBILITATE
În mandatul 2012 - 2016, au fost încheiate contracte de prestări servicii între Primăria comunei Mărgăritești, judeţul Buzău, și SC Mary Symon Comex SRL, societate în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de asociat unic și administrator, iar soția persoanei evaluate deține calitatea de administrator, încălcând astfel dispozițiile art. 90 din Legea nr. 161/2003.
 
6. PÎȚU RALUCA ELENA, funcționar public (contabil șef) în cadrul Primăriei comunei Șcheia, Județul Suceava
 
AVERE NEJUSTIFICATĂ
Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 207.364 lei (aproximativ 49.113 euro), între averea dobândită și veniturile realizate de către persoana evaluată în perioada exercitării funcției publice.
 
Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Suceava, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către persoana evaluată.
 
7. BRÂNZEI IOAN, director executiv adjunct al Centrului județean Maramureș din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură
 
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În perioada exercitării funcției publice de conducere, persoana evaluată s-a implicat în procesul de aprobare a cererilor de finanţare depuse de tatăl său și socrul său astfel:
-          - la datele de 12 iunie 2011, 27 iunie 2012 și de 08 octombrie 2012, a aprobat în sistemul electronic de gestionare a cererilor de plată IACS (Sistemul Integrat de Administrare și Control) al Centrului județean Maramureș A.P.I.A., sumele calculate şi stabilite pentru fermierii menționați în Lista de plăţi, printre care și tatăl său în calitate de fermier;
-          - la datele de 12 iunie 2011 și 29 iunie 2012 a aprobat în sistemul electronic de gestionare a cererilor de plată IACS (Sistemul Integrat de Administrare și Control) al Centrului județean Maramureș A.P.I.A., sumele calculate şi stabilite pentru fermierii menționați în Lista de plăţi, printre care și socrul său în calitate de fermier.
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 13 din Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, coroborate cu dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003și dispozițiile art. 11, alin. (1) și art. 16, alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 66/2011 și nu a respectat dispozițiile art. 12, alin. (2) din același act normativ.
 
8. REBEDEA DUMITRU, funcționar public în cadrul Consiliului Județean Gorj
 
INCOMPATIBILITATE
Simultan cu exercitarea funcției publice în cadrul Consiliului Județean Gorj a desfășurat și alte activități remunerate - expert tehnic judiciar în cadrul Tribunalului Gorj.
 
Având în vedere faptul că atribuțiile de funcționar public sunt în legătură indirectă cu cele exercitate în calitate de expert tehnic judiciar, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 96, alin. (1) coroborat cu dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003.
 
 
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.REBEDEA DUMITRU, OSALCIUC GHEORGHE MARIAN și NAE BADEA nuau depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
 
Persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi legale:
 
·  art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative”;
 
·  art. 87, alin. (1), d), din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi […] d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice”;
 
·  art. 88, alin. (1), lit. c) și lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu: […] c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv, d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului judeţean respectiv sau la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes naţional care îşi au sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă”;
 
·  art. 90 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia„(1) Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general,director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociare cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau cu regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective. (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local”;
 
·  art. 91, alin. (1) și alin. (3), teza 1 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului[…] (3) Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție”;
 
· art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr.161/2003, potrivit căruia „ (2)„Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice […]”;
 
·  art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului”;
 
·  art. 97, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Funcţionarul public poate candida pentru o funcţie eligibilă sau poate fi numit într-o funcţie de demnitate publică. (2) Raportul de serviciu al funcţionarului public se suspendă: a) pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales”;
 
·  art. 95, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 188/1999, potrivit căruia „Raportul de serviciu se suspendă la inițiativa funcționarului public în următoarele situații […] d) pentru participare la campania electorală”;
 
·  art. 13 din Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, potrivit căruia „Conflictul de interese în materie adminstrativă „se naște dintr-o situație în care oficialul are un interes privat care influențează sau este de natură a influența exercitarea cu imparțialitate și obiectivitate a îndatoririlor sale publice. Interesul privat al oficialului include orice avantaj pentru sine sau pentru familia sa, rudele apropiate, prieteni și persoane sau organizații cu care acesta are sau a avut relații de afaceri sau politice (inclusiv orice datorie, financiară sau civilă în legătură cu acestea). Pentru existența conflictului de interese în materie administrativă este suficient ca interesul privat să fie de natură a influența exercitarea cu imparțialitate și obiectivitate a funcției publice; acest rezultat nu trebuie neapărat să se producă. Conduita conformă a oficialului public variază în funcție de tipul concret de conflict de interese existent la un anumit moment. Dacă în cazul conflictului de interese de tip potențial conduita cerută oficialului este mai degrabă exercitarea în mod transparent și echidistant a atribuțiilor sale, în cazul conflictului de interese de tip actual oficialul trebuie să se abțină de la luarea oricăror decizii. Conflictul de interese consumat apare în cazul în care oficialul nu s-a abținut de la luarea unei decizii în ipoteza unui conflict de interese actual și implică latura sancționatorie a reglementării”;
 
·  art. 11, alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 66/2011, potrivit căruia „(1) Nu au dreptul să fie implicaţi în procesul de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare sau a programelor în cadrul unei proceduri de selecţie următoarele persoane: a) cele care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre solicitanţi sau care fac parte din consiliul de administraţie/organul de conducere ori de supervizare a unuia dintre solicitanţi; b) soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv cu persoane care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre solicitanţi ori care fac parte din consiliul de administraţie/organul de conducere sau de supervizare a unuia dintre solicitanţi; c) cele despre care se constată că pot avea un interes de natură să le afecteze imparţialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare”;
 
·  art. 12, alin. (2) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 66/2011, potrivit căruia „(2) În situaţia în care, în cursul procedurii de verificare/evaluare/aprobare, aceste persoane descoperă sau constată o legătură de natura celor menţionate la art. 10 şi 11, acestea sunt obligate să o semnaleze şi să înceteze de îndată să participe la procedura de verificare, evaluare sau aprobare”;
 
 
·  art. 16, alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 66/2011, potrivit căruia „Dispoziţiile prezentei secţiuni se completează corespunzător cu prevederile legislaţiei naţionale referitoare la conflictul de interese”.
 
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”.
 
„Persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.
  
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE
 

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024