COMUNICAT – PREVENT a analizat 13.184 de proceduri de achiziție publică cu o valoare totală de 9,6 miliarde euro

12 aprilie 2018, 09:00

 

 

Rezultate în perioada iulie 2017 – martie 2018

În perioada iulie 2017 – martie 2018, Agenția Națională de Integritate a analizat prin intermediul sistemului informatic PREVENT, în vederea prevenirii conflictului de interese, un număr de 13.184 de proceduri de achiziție publică cu o valoare totală de 45,1 miliarde lei (aprox. 9,6 miliarde euro).

Procedura cu cea mai mare valoare analizată de PREVENT în perioada iulie 2017 – martie 2018 a fost de 2,8 miliarde lei (aprox. 603 milioane euro) iar procedura cu cea mai scăzută valoare a fost de 346 lei (aprox. 74 euro).

Totodată, PREVENT a constatat 32 de cazuri referitoare la potențiale încălcări ale legislației privind conflictul de interese în achiziții publice, în valoare totală de 34,7 milioane lei (aprox 7,4 milioane euro). În aceste cazuri, ANI a emis avertismente de integritate în vederea eliminării cauzelor care au dus la apariția posibilelor conflicte de interese.

Astfel, în 26 dintre cele 32 cazuri notificate de sistem, conducătorii autorităților contractante au înlăturat cauzele care generau conflictele de interese, în timp ce în două cazuri ANI a declanșat din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese întrucât aceste cauze nu au fost eliminate.  

Potrivit art. 9 din Legea nr. 184/2016: „Neluarea de măsuri ca urmare a primirii unui avertisment de integritate sau necompletarea formularului de integritate potrivit art. 6 alin. (4) declanşează din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, după finalizarea procedurii de atribuire, exclusiv cu privire la persoanele faţă de care sunt incidente prevederile Legii nr. 176/2010, cu modificările ulterioare.

În alte 4 cazuri pentru care s-au emis avertismente de integritate, Agenția Națională de Integritate va proceda la aplicarea art. 9 din Legea nr. 184/2016, în situațiile în care nu vor fi înlăturate cauzele conflictelor de interese.

În alte 30 de situații, ANI a notificat Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) pentru posibile nereguli în procedurile de achiziție publică, rezultate în urma activității de analiză a PREVENT.

Dintre cele 13.184 de proceduri analizate, 5% se referă la contracte finanțate din fonduri europene. Totodată, o treime dintre aceste proceduri conțin un număr total de 60.468 contracte subsecvente (loturi).

În analiza PREVENT au fost luate în considerare date și informații cu privire la 2.578 de autorități contractante, 15.107 de operatori economici și 235.737 de persoane, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai ofertanților.

Rezultate în perioada ianuarie – martie 2018

În primele trei luni ale anului 2018, Agenția Națională de Integritate a analizat prin intermediul sistemului informatic PREVENT,  în vederea prevenirii conflictului de interese, un număr de 4.288 de proceduri de achiziție publică cu o valoare totală de 20,4 miliarde lei (aprox. 4,3 miliarde euro). Dintre aceste proceduri, aproximativ 8% se referă la contracte finanțate din fonduri europene. Totodată, o treime din totalul procedurilor conțin 23.900 de contracte subsecvente (loturi).

Mai mult decât atât, în aceeași perioadă au fost emise 24 de avertismente de integritate, și au fost transmise 2 notificări către Agenția Națională pentru Achiziții Publice pentru posibile nereguli în procedurile de achiziție publică, rezultate în urma activității de analiză a PREVENT.

Clarificări acordate persoanelor interesate

Până în prezent, persoanele interesate au solicitat peste 400 de clarificări cu privire la cadrul legal incident. Majoritatea solicitãrilor se referã la completarea câmpurilor din cuprinsul Formularului de Integritate, obligativitatea completãrii Formularului de Integritate, lipsa ofertanților, etc.

Ce este și cum funcționează sistemul PREVENT

Sistemul PREVENT a fost lansat la sfârșitul lunii iunie 2017 cu scopul de preveni conflictele de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică prin instituirea unui mecanism de verificare ex-ante, din perspectiva situaţiilor care pot genera conflicte de interese în cadrul procedurilor iniţiate prin sistemul electronic de achiziţii publice, astfel încât acestea să fie înlăturate fără a fi afectate respectivele proceduri.

Concret, acest mecanism de prevenție presupune analizarea datelor și a informațiilor introduse în Formularul de integritate de către persoana responsabilă din cadrul autorității contractante prin interconectarea sistemului PREVENT cu baze de date relevante (Oficiul Național al Registrului Comerțului - ONRC, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date – DEPABD).

Elementul de noutate al sistemului PREVENT este dat de faptul că acesta poate identifica, în mod automat, prezumtivele relații ce pot exista între persoane din autoritatea contractantă și persoane din cadrul operatorilor economici ce au calitatea de ofertanți în cadrul procedurilor de achiziție inițiate de către o autoritate contractantă.

În cazul depistării unui posibil conflict de interese, ANI emite un avertisment de integritate iar autoritatea contractantă trebuie sa ia toate măsurile de îndepărtare a posibilului conflict de interese emis de sistemul PREVENT.

Mai multe detalii despre sistemul PREVENT pot fi consultate la secțiunea dedicată din pagina de Internet a Agenției Naționale de Integritate la adresa https://www.integritate.eu/prevent.aspx

 

 AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE

 


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024