Comunicat referitor la articolul apărut în ediţia din 05 iunie 2008 a Ziarului „România Liberă”

5 iunie 2008, 16:02

Având în vedere materialul de presă apărut în ediţia de astăzi, 05 iunie 2008, a Ziarului „România Liberă”, intitulat „Tăriceanu şi Năstase vor fi amendaţi de ANI”, instituţia noastră face următoarele precizări:

1. În conformitate cu prevederile articolului 42 din Legea nr. 144/ 2007 privind infiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), cu modificările şi completările ulterioare, „pesoanele prevăzute de lege au obligaţia să depună sau să actualizeze declaraţiile de avere şi de interese anual, cel mai târziu la data de 15 iunie, pentru anul fiscal anterior”.

2. Declaraţiile date de către domnul preşedinte Alexandru Cătălin MACOVEI pe marginea activităţii Agenţiei, se refereau la faptul că ANI va începe verificările din oficiu şi că există posibilitatea ca în anumite situaţii, declaraţiile de avere şi de interese, ori să nu fie depuse, ori să fie depuse peste termenul prevăzut de lege. Aceste situaţii erau prezentate generic şi nu priveau nici o persoană anume.

Mai mult decât atât, pe parcursul discuţiilor, preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate a subliniat că nu poate comenta nici un caz aflat pe rolul ANI, potrivit dispoziţiilor articolului 27, aliniatul 3 din Legea nr. 144/2007 (“Preşedintele şi vicepreşedintele Agenţiei nu îndeplinesc atribuţii operative în domeniul controlului averilor sau verificării conflictelor de interese”).

3. Precizăm de asemenea că, în baza Hotărârii Senatului României nr. 13/15 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 299/16 aprilie 2008, începând cu data de 16 aprilie 2008, domnul Alexandru Cătălin MACOVEI, deţine funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate şi nu pe cea de director, aşa cum se menţionează în articolul de presă.

DIRECŢIA COMUNICARE ŞI PROTOCOL


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024