COMUNICAT - Incompatibilitate - ZAVERA NICULAE, manager interimar al Spitalului de Pneumoftiziologie Roșiorii de Vede

23 noiembrie 2017, 09:00

            Agenția Națională de Integritate a constatat faptul că ZAVERA NICULAE s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 04 iulie 2016 – 04 ianuarie 2017, întrucât a deținut și a exercitat simultan funcția de manager interimar al Spitalul de Pneumoftiziologie Roșiorii de Vede și calitatea de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Teleorman, realizând în perioada menționată venituri de natură salarială în cuantum de 77.392 Lei.


            Persoana evaluată a încălcat astfel dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 95/2006 potrivit căruia: „Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu: exercitarea oricăror alte funcții salarizate, nesalarizate sau/și indemnizate, cu excepția funcțiilor sau activităților în domeniul medical în aceeași unitate sanitară, a activităților didactice, de cercetare științifică și de creație literar-artistică, cu respectarea prevederilor lit. b) și alin. (6)”.


            Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. ZAVERA NICULAE a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.


            „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară si se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”.

 
            „Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.


            Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum si al dreptului la apărare.

 

 

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE

 


Related news: Back

7.617.916

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE ACUM PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 14.12.2017