COMUNICAT - Conflict de interese penal - PĂVĂLUȚĂ CRISTINA, director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț

13 iulie 2017, 09:00

Agenția Națională de Integritate a constatat existența indiciilor privind posibila încălcare a regimului juridic al conflictului de interese în materie penală de către PĂVĂLUȚĂ CRISTINA, director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț.

 

În calitate de director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț, a încheiat un contract cu S.C. Olimpus Trade S.R.L. (societate reprezentată de către un administrator cu care persoana evaluată se afla la acel moment în raporturi de muncă într-o altă societate, respectiv S.C. Parking S.A.), această societate având calitatea de executant al lucrării ”Lucrări de confecționare și instalare ansamblu uși PVC exterior”,  în valoare de 98.788 Lei.

  

La data încheierii contractului, atât persoana evaluată, cât și administratorul  S.C. Olimpus Trade S.R.L., dețineau calități/funcții în cadrul S.C. Parking S.A. (societate deținută majoritar de către Consiliul Local Neamț), respectiv persoana evaluată a fost membru în Consiliul de Administrație în perioada 11 februarie 2013 – 11 mai 2017 , iar administratorul  S.C. Olimpus Trade S.R.L. a fost director al S.C. Parking S.A.  în perioada 15 decembrie  2007 – 06 iulie 2016.

  

Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către PĂVĂLUȚĂ CRISTINA a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301, alin. (1) din Codul Penal al României, potrivit căruia „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.

 

Menționăm faptul că Agenția Națională de Integritate a constatat la data de 26 noiembrie 2015 existența stării de incompatibilitate în cazul numitei PĂVĂLUȚĂ CRISTINA.

 

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare.

 

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

 

 


AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE




Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024