Comunicat privind vizita în România a domnului Pawel WOJTUNIK, Șeful C.B.A.

13 septembrie 2010, 14:44

O delegație a Biroului Central Anticorupție din Republica Polonă, condusă de către domnul Pawel WOJTUNIK, Şeful acestei instituții, a efectuat vineri, 10 septembrie 2010, o vizită de lucru la București, cu ocazia participării sale la Conferința Regională „Mecanisme eficiente de prevenire şi combatere a conflictelor de interese şi incompatibilităților”, organizată de Institutul de Politici Publice, în parteneriat cu Agenția Națională de Integritate.

Cu ocazia prezenței la București, delegația Biroului Central Anticorupție din Republica Polonă a avut o întrevedere cu domnul Alexandru Cătălin MACOVEI, Președintele Agenției Naționale de Integritate și domnul Horia GEORGESCU, Secretar General.

 

Vizita delegaţiei Biroului Central Anticorupţie din Republica Polonă

 

În cadrul întâlnirii, s-au purtat discuții pe marginea  scopurilor asumate de către Agenţia Națională de Integritate în combaterea corupţiei prin mijloace administrative, precum și despre particularitățile sistemelor de declarare a averilor și a intereselor din cele două țări.

În virtutea discuțiilor purtate, s-a stabilit ca, în perioada imediat următoare, cele două instituții să demareze procedurile premergătoare privind încheierea unui Protocol de colaborare între Agenția Națională de Integritate și Biroul Central Anticorupție în ceea ce privește schimbul de bune practici, dezvoltarea programelor de pregătire profesională, îmbunătățirea strategiilor complementare programelor de prevenire etc.

Acest demers se va concretiza în prima jumătate a anului 2011.

Biroul Central Anticorupţie din Republica Polonă este un serviciu specializat în combaterea corupţiei atât în sectorul public, cât şi cel în privat, precum şi în lupta împotriva oricărei activităţi care poate pune în pericol interesele economice ale statului. Șeful Biroului este numit de către Primul Ministru cu acordul Președintelui Republicii Polone, Comitetului pentru Servicii Speciale și al Comitetului Parlamentar pentru Servicii Speciale, iar mandatul său are o durată de 4 ani și poate fi prelungit o singură dată.

Din delegația condusă de domnul Pawel WOJTUNIK au mai făcut parte domnii Slawomir SNIEZKO, Director de Cabinet şi Pawel RUTKOWSKI, Expert-coordonator al activităţii de cooperare internaţională.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 13 septembrie 2010


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024