Comunicat privind rămânerea definitivă a actului de constatare

3 mai 2010, 14:37

Actul de constatare a stării de incompatibilitate a doamnei MANOLACHE ANETA, Consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Iași, emis de către Agenția Națională de Integritate la data de 26.01.2010, a rămas definitiv, prin necontestare, potrivit prevederilor art. 50, alin. (3) din Legea nr. 144/2007, republicată.

Curtea de Apel Iaşi a comunicat Agenţiei faptul că doamna MANOLACHE ANETA nu a contestat în termenul legal, la instanţa competentă de Contencios Administrativ şi Fiscal, actul prin care Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate a acesteia.

„În termen de 15 zile de la data comunicării actului de constatare a conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, persoana verificată poate face contestaţie la curtea de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în a cărei circumscripţie locuieşte”, potrivit art. 48, alin. (2) din Legea nr. 144/2007, republicată.

Precizăm că, la data de 26.01.2010, Agenția a constatat faptul că doamna MANOLACHE ANETA s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25.05.2009-14.01.2010, întrucât aceasta a deţinut simultan atât calitatea de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Iași, cât și funcţia de Director coordonator adjunct al Direcției Managementul Pieței Muncii din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași.

Conform prevederilor legale, „fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie sau, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”.

Incompatibilităţile privind demnităţile publice şi funcţiile publice sunt cele reglementate de Constituţie, de legea aplicabilă autorităţii sau instituţiei publice în care persoanele ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică îşi desfăşoară activitatea, precum şi de dispozițiile Legii nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Actul de constatare rămas definitiv, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a doamnei MANOLACHE ANETA, Consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Iași, se regăsește pe pagina de Internet a Agenției (www.integritate.eu), la secțiunea „ACTE DE CONSTATARE”.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 03 mai 2010


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024