Comunicat privind sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea

27 aprilie 2010, 16:31

În baza prevederilor Legii nr. 144/2007, republicată, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea de către domnul PÎRVU AUREL, Consilier local în cadrul Comunei Ştefăneştii de Jos (Judeţul Ilfov), a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 292, Cod Penal.

La data de 09.07.2008, Consiliului Local al Comunei Ştefăneştii de Jos, prin hotărârea nr. 2, a validat mandatul de consilier local al domnului PÎRVU AUREL. În conformitate cu prevederile art. 41, alin. (1), pct. 28 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată, aleșii locali (categorie în care se înscrie şi domnul PÎRVU AUREL) au obligaţia declarării averii şi intereselor.

Întrucât nu a respectat dispozițiile legale privind depunerea declarațiilor de avere și de interese în termenul prevăzut de art. 44, alin. (1) din Legea nr. 144/2007, republicată, la data de 25.11.2008, domnul PÎRVU AUREL a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 500 Lei.

Procedura de înştiinţare a fost îndeplinită în conformitate cu prevederile Legii nr. 144/2007, republicată, la data de 05.11.2008, domnul PÎRVU AUREL fiind informat atât despre declanşarea procedurii de verificare, cât şi cu privire la drepturile sale de a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, de a fi asistat sau reprezentat de avocat şi de a prezenta orice elemente justificative pe care le consideră necesare.

Domnul PÎRVU AUREL s-a prezentat la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate în repetate rânduri (la 10.09.2009, 06.10.2009, respectiv, 04.03.2010) pentru a da lămuriri cu privire la neconcordanțele din declarațiile de avere și de interese, completate și depuse. La data de 04.03.2010, domnul PÎRVU AUREL a declarat următoarele:  ”în legătură cu cele 4 suprafețe de teren deținute și acum de mine, nu le-am menționat în declarațiile de avere din datele de 17.04.2008 și 30.09.2008, pentru că am omis și nu am tratat la acea vreme cu suficientă seriozitate situația completării declarațiilor de avere”.

În urma analizării datelor şi informaţiilor transmise de instituţiile competente şi a comparării acestora cu datele menţionate în declaraţiile de avere şi de interese completate şi depuse de către domnul PÎRVU AUREL, au rezultat următoarele:

1. în declaraţia de avere datată 15.11.2004, domnul PÎRVU AUREL nu a menționat două terenuri situate în Comuna Ştefăneştii de Jos, Judeţul Ilfov, unul în suprafață de 37.900 mp, dobândit în anul 2002, respectiv, în suprafață de 40.000 mp, dobândit în anul 2004;

2. în declaraţia de avere din data de 06.05.2005, domnul PÎRVU AUREL nu a menționat cele 5 suprafeţe de teren deţinute în Comuna Ştefăneştii de Jos, Judeţul Ilfov, unul din anul 2002 - în suprafaţă de 37.900 mp -, altul din anul 2004 - 40.000 mp -, 17.648 mp - din care deține cota de ½ (8.824 mp) -, de 92.256 mp, precum și din anul 2005 - în suprafaţă de 10.000 mp;

3. domnul PÎRVU AUREL nu a făcut menţiuni în declaraţia de avere din data de 06.05.2005 cu privire la înstrăinarea a trei dintre suprafeţele deţinute în Comuna Ştefăneştii de Jos, Judeţul Ilfov, şi anume, terenul de 37.900 mp, dobândit în anul 2002, terenul de 92.256 mp, dobândit în anul 2004, precum și terenul de 10.000 mp, dobândit în anul 2005, şi, pe cale de consecinţă, nici referitor la veniturile dobândite din vânzarea acestora;                        

4. În declarația de avere din data de 17.04.2008, domnul PÎRVU AUREL nu a menționat 4 terenuri situate în Comuna Ştefăneştii de Jos, Judeţul Ilfov, două dobândite în anul 2006, în suprafaţă de 3.000 mp fiecare, şi două dobândite în anul 2007, în suprafaţă de 22.336, respectiv, 10.200 mp;

5. În declarația de avere din data de 30.09.2008, domnul PÎRVU AUREL nu a menționat autoturismul marca TOYOTA LAND CRUISER, înstrăinat la data de 18.09.2008, precum şi 4 terenuri situate în Comuna Ştefăneştii de Jos, Judeţul Ilfov - două în suprafaţă de 3.000 mp, dobândite în anul 2006, şi două în suprafaţă de 22.336, respectiv, 10.200 mp,  dobândite în anul 2007;

6. domnul PÎRVU AUREL nu a menționat în declarațiile de interese, completate și depuse la 21.06.2003, 06.05.2005, 17.04 2008 și 30.09.2008, faptul că deţine calitatea de membru cooperator în Societatea Cooperativă de Consum Dascălu – Ştefăneşti.

Având în vedere faptul că aspectele menţionate anterior constituie indicii temeinice privind săvârşirea de către domnul PÎRVU AUREL a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 292, Cod Penal, asupra căreia doar organele judiciare au competenţa de a se pronunţa, s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

Activitatea de verificare a averii dobândite în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii funcţiilor ori demnităţilor publice, după caz, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor este supusă controlului judecătoresc. Agenţia îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, imparţialităţii, independenţei, celerităţii, dreptului la apărare şi bunei administrări.

Verificările au fost suspendate până la soluționarea cauzei de către organul judiciar.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 27 aprilie 2010


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024