COMUNICAT - Incompatibilitate și conflict de interese administrativ – 5 consilieri locali

25 noiembrie 2016, 10:00

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul a 5 consilieri locali, după cum urmează:

 

          1. BIRIN ION, consilier local și fost primar al comunei Vîlcele, județul Olt

INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 ianuarie 2010 – 24 iunie 2012, întrucât a deținut simultan funcția de primar și pe cea de manager de proiect în cadrul Proiectului De la Subzistență la sustenabilitate-Durabil” cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 și a realizat astfel un venit în cuantum de 108.732 lei, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003.

        2. PITARU VASILE, consilier local în cadrul Consiliului Local Liteni, județul Suceava

INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada deținerii funcției de consilier local, întrucât „Pitaru M. Vasile” – Persoană Fizică Autorizată, entitate economică al cărei titular este persoana evaluată, a desfășurat activități comerciale prin achiziții directe și a încheiat contracte de prestări servicii constând în fabricare și reparații mobilier cu Primăria Orașului Liteni, județul Suceava, cu Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” Oraș Liteni, precum și cu Școala Gimnazială Rotunda Oraș Liteni, județul Suceava.

Astfel, aceste instituții au efectuat plăți către „Pitaru M. Vasile” – Persoană Fizică Autorizată în valoare de 134.952.00 Lei, încălcând astfel dispozițiile art. 90, alin. (1)  din Legea nr. 161/2003.

        3. CRISTEA ADRIANA MARIANA, fost consilier local în cadrul Consiliului Teiuș, județul Alba

INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada deținerii mandatului de consilier local 2012-2016, întrucât S.C. Unifast S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia soțul persoanei evaluate deține funcția de administrator și calitatea de asociat) a încheiat contracte comerciale de prestări de servicii (achiziții directe) cu Primăria Teiuș, încălcând astfel dispozițiile art. 90, alin. (2)  din Legea nr. 161/2003.

    4. RADU FLORIN, consilier local în cadrul Consiliului local al comunei Oarja, județul Argeș

INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada mandatului 2012 – 2016, întrucât S.C. Alimex RF S.R.L., societate la care persoana evaluată deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator, a încheiat un contract de achiziție în baza căruia au fost livrate lemne de foc în valoare de 19.998,72 Lei Școlii Gimnaziale ”D.Rădulescu” Oarja, instituție aflată în subordinea Consiliului local al comunei Oarja.

 

De asemenea, S.C. Florimar Forest Activ S.R.L., societate la care soția persoanei evaluate deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator, a încheiat un contract de achiziție în baza căruia au fost livrate lemne de foc în valoare de 5.000 Lei Școlii Gimnaziale ”D.Rădulescu” Oarja.

 

Astfel, au fost încălcate dispozițiile art. 90, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003.

      5.   FURNEA DUMITRU HOREA, consilier local în cadrul Consiliului local al comunei Silivașu de Câmpie, județul Bistrița - Năsăud

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada mandatului 2012 - 2016, a participat la adoptarea și deliberarea Hotărârii Consiliului local prin care se aprobă scoaterea la licitație a pajiștilor comunei Silivașu de Câmpie în vedere pășunatului de animale asociațiilor legal constituite pe raza comunei Silivașu de Câmpie. În urma acestor hotărâri, au fost incheiate contracte de concesiune între Primăria comunei Silivașu de Câmpie și Asociația Crecătorilor de Taurine Silivașu de Câmpie, asociație la care persoana evaluată deține calitatea de „președinte”.

 

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 75, lit.f) și 77 din Legea nr. 393/2004 și art. 46 din Legea nr. 215/2001.

 

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

 

Persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi legale:

 

·  art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative”;

 

·  art. 77 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Conflictele de interese pentru preşedinții și vicepreşedinții consiliilor județene sau consilierii locali și județeni sunt prezăzute în art. 46 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare”;

 

·  art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: […] lit. k) orice alte funcții publice sau activități remunerate, în țară sau în străinătate, cu excepția funcției de cadru didactic sau a funcțiilor în cadrul unor asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale”;

 

·  art. 90 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Consilierii locali şi consilierii județeni care au funcția de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum şi calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective. (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcțiile sau calitățile respective sunt deținute de soțul sau rudele de gradul I ale alesului local”;

 

· art. 75, lit. f) din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia „Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice locale din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: […] f) o asociație sau o fundație din care fac parte”;

                                                                                   

· art. 77 din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia „(1) Consilierii județeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. (2) În situațiile prevăzute la alin. 1, consilierii locali şi consilierii județeni sunt obligați să anunțe la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl au în problema respectivă. (3) Anunțarea interesului personal şi abținerea de la vot se consemnează în mod obligatoriu în procesul - verbal al şedinței";

 

· art. 46 din Legea 215/2001, potrivit căruia „(1) Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local. (2) Hotărârile adoptate de consiliul local cu încălcarea dispozițiilor alin. (1) sunt nule de drept. Nulitatea se constată de către instanța de contencios administrativ. Acțiunea poate fi introdusă de orice persoană interesată”.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”.

„Persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE

 


Related news: Back

11 984 354

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 15.04.2024