Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate

20 aprilie 2010, 14:09

Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în baza prevederilor Legii 144/2007, republicată, faptul că domnul ŢÎRU VIOREL s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25.07.2008-01.09.2008, întrucât a deținut simultan atât funcţia de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Rucăr, Judeţul Argeş, cât și calităţile de asociat unic şi administrator la S.C. STAR TURISM 2005 S.R.L.

Agenția s-a sesizat din oficiu cu privire la posibila nerespectare de către domnul ŢÎRU VIOREL a prevederilor legale ce reglementeză regimul juridic al incompatibilităţilor.

În urma verificării prealabile, efectuate în temeiul Legii nr. 144/2007, republicată, au rezultat indicii temeinice referitoare la încălcarea de către domnul ŢÎRU VIOREL a prevederilor legale privind regimul juridic al incompatibilităţilor.

Procedura de înştiinţare, aşa cum este prevăzută de Legea nr. 144/2007, republicată, a fost îndeplinită în data de 02.02.2009, domnul ŢÎRU VIOREL fiind informat despre declanşarea procedurii de verificare a respectării dispoziţiilor legale privind respectarea regimului juridic al incompatibilităţilor, precum şi cu privire la drepturile sale de a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, de a fi asistat sau reprezentat de avocat şi de a prezenta orice elemente justificative pe care le consideră necesare.

În urma verificărilor efectuate şi a analizării informaţiilor şi documentelor transmise de instituțiile competente, au rezultat următoarele:

• domnul ŢÎRU VIOREL a fost validat, începând cu data de 18.06.2008, în funcţia de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Rucăr, Judeţul Argeş;

• începând cu data de 25.07.2005 şi până în prezent, domnul ŢÎRU VIOREL deţine calităţile de asociat unic şi administrator la S.C. STAR TURISM 2005 S.R.L.;

• în perioada 2008-2009, Primăria Comunei Rucăr a încheiat cu S.C. STAR TURISM 2005 S.R.L. un contract de execuţie lucrări privind reparaţii şi reabilitare grupuri sanitare şi a unei alei cu materiale proprii în valoare de 27.000 lei, semnat de către domnul Primar IONEL DULAMĂ, din partea Primăriei Comunei Rucăr, în calitate de beneficiar, şi de către domnul ŢÎRU VIOREL, în calitate de administrator al S.C. STAR TURISM 2005 S.R.L., ca şi executant, având ca perioadă de derulare 25.07.2008-01.09.2008.

În conformitate cu prevederile art. 90, alin. (1) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenire şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare: „Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective”.

Conform art. 91, alin. (3) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenire şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare: „Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secţiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcţiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi”.

Având în vedere cele de mai sus, s-a constatat faptul că domnul ŢÎRU VIOREL nu a respectat obligațiile referitoare la regimul juridic al incompatibilităților, aceasta exercitând, în perioada 25.07.2008-01.09.2008, atât funcţia de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Rucăr, Judeţul Argeş, cât și calităţile de asociat unic şi administrator la S.C. STAR TURISM 2005 S.R.L.

Potrivit prevederilor art. 49, alin. (3) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale  de Integritate, republicată, „fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie sau, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementărilor aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”.

„În termen de 15 zile de la data comunicării actului de constatare a conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, persoana verificată poate face contestaţie”, conform prevederilor legale.

Activitatea de verificare a averii dobândite în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii funcţiilor ori demnităţilor publice, după caz, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor este supusă controlului judecătoresc.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, imparţialităţii, independenţei, celerităţii, dreptului la apărare şi bunei administrări.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 20 aprilie 2010


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024