COMUNICAT - Incompatibilitate - BRUȚ OVIDIU, fost director în cadrul S.C. ECO Lipova S.R.L.

4 noiembrie 2016, 14:00

Agenția Națională de Integritate a constatat faptul că BRUȚ OVIDIU s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării funcției de director în cadrul S.C. ECO Lipova S.R.L. (societate înființată de către Consiliul Local al Orașului Lipova, Județul Arad), întrucât societatea comercială menționată a încheiat contracte comerciale (achiziții directe de produse în baza unor facturi) cu S.C. Ovideo Brut S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia acesta a deținut calitatea de asociat și de administrator) și Bruț Dorina Întreprindere Individuală (în cadrul căreia soția acestuia a deținut calitatea de titular întreprindere individuală).

                        Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1)  din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective", coroborat cu dispozițiile art. 93, alin. (1) din același act normativ potrivit căruia „prevederile art. 90 se aplică şi persoanelor încadrate cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local sau al consiliului judeţean ori la regiile autonome aflate sub autoritatea consiliilor respective sau la societăţile înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective”.

 

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. BRUȚ OVIDIU a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară si se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnitătii, functiei sau activitătii respective […]”.

„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agentia Natională de Integritate îsi exercită atributiile cu respectarea principiilor legalității, confidentialității, impartialității, independentei operaționale, celerității, bunei administrări, precum si al dreptului la apărare.

 

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024