Comunicat - avere nejustificată și fals în declarații - 4 funcționari publici

24 iunie 2016, 09:00

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unor diferențe nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate de către patru funcționari publici, după cum urmează:


1.            MANEA VICTOR - funcţionar public în cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, Direcţia de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului – Serviciul de Urbanism

AVERE NEJUSTIFICATĂ

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 271.979,47 Lei, între averea dobândită și veniturile realizate în perioada 14 iulie 2003 – 31 decembrie 2010 de către MANEA VICTOR.

 

În cauză, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției, de către MANEA VICTOR.

2.            NICULESCU MIRELA, inspector vamal în cadrul Biroului Vamal Otopeni Călători

AVERE NEJUSTIFICATĂ

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 72.500 Euro și 4.000 Dolari, între averea dobândită și veniturile realizate în perioada 1 ianuarie 2000  – 31 decembrie 2012 de către NICULESCU MIRELA, motiv pentru care a fost sesizată Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției.

 

FALS ÎN DECLARAȚII

De asemenea, au fost identificate indicii privind săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 326 din Codul penal, de către persoana evaluată, întrucât sumele de bani care au generat diferența semnificativă între averea dobândită și veniturile realizate de către aceasta, nu au fost menționate in nicio declarație de avere depusă până în prezent.

 

În cauză, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București în vederea efectuării de cercetări cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații.

3.            FLOREA – SIMA CUȚA, funcționar public cu statut special în cadrul Centrului Cultural al Ministerului Administrației și Internelor

AVERE NEJUSTIFICATĂ

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 315.394 Lei, între averea dobândită și veniturile realizate în anul 2009 de către FLOREA – SIMA CUȚA.

 

În cauză, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în anul 2009, de către FLOREA – SIMA CUȚA.

4.            ROŞU ILIE- Comisar în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt

AVERE NEJUSTIFICATĂ

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 93.120,44 Lei, între averea dobândită și veniturile realizate în perioada 24 august 2002 - 13 octombrie 2005  de către ROŞU ILIE.

 

Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Craiova, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada 24 august 2002 - 13 octombrie 2005, de către ROŞU ILIE.


Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

 

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

 

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 24 iunie 2016


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024