Comunicat - avere nejustificată - MANEA COSTINEL - ȘTEFĂNIȚĂ, consilier local

31 mai 2016, 09:00

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 384.446 Lei (aprox. 89.647 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării mandatelor 2008 - 2012 și 2012 - 2016 (respectiv în anii 2009, 2010, 2011 și 2013) de către MANEA COSTINEL - ȘTEFĂNIȚĂ, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Săucești, județul Bacău și fost primar al comunei Săucești, județul Bacău în mandatul 2008 - 2012.

Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Bacău, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției, de către MANEA COSTINEL - ȘTEFĂNIȚĂ.

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. MANEA COSTINEL - ȘTEFĂNIȚĂ a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 31 mai 2016

Related news: Back

6.929.400

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE ACUM PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 19.12.2016