COMUNICAT AL CONSILIULUI NAȚIONAL DE INTEGRITATE

19 mai 2016, 13:00

Consiliul Național de Integritate întrunit în ședința din data de 19.05.2016 își afirmă susținerea punctului de vedere al Agenției Naționale de Integritate cu privire la  propunerea legislativă pentru modificarea art.25 alin.(2) din Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, înregistrat la Senat pentru dezbatere cu nr.L39/2015.

Astfel, apreciem că această propunere de modificare legislativă viciază considerabil activitatea Agenției Naționale de Integritate prin eliminarea sancțiunilor ce decurg din încălcarea regimului conflictelor de interese și al incompatibilităților. Mai mult, modificările la Legea nr. 176/2010 vor institui posibilitatea rotirii în funcțiile publice a sute de persoane care intră sub incidența interdicției de a ocupa o funcție eligibilă pe o perioadă de trei ani, ca urmare a stării de incompatibilitate sau de conflict de interese.

Propunerea legislativă este de natură să afecteze  grav capabilitatea Agenției Naționale de Integritate de a-și îndeplini atribuțiile conferite de Legea nr. 176/2010 și care privesc inclusiv  competența  de a adopta decizii cu caracter obligatoriu pe baza cărora să poată fi aplicate sancțiuni descurajatoare, aspect menționat inclusiv în Condiționalitatea 2 din
Mecanismului de Cooperare și Verificare.

De asemenea, Consiliul Național de Integritate reiterează solicitarea de urgentare a procedurilor parlamentare în vederea adoptării proiectul de lege privind instituirea unui mecanism de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică PREVENT, proiect de lege înregistrat la Senat cu nr. L 667/2015, care a fost discutat și care a primit rapoarte favorabile din partea comisiilor parlamentare.


Întârzierea adoptării proiectului de lege are consecințe negative în ceea ce privește operaționalizarea sistemului PREVENT de către A.N.I., cu efecte considerabile prin nereglementarea unui instrument eficient de prevenție în toate procedurile de achiziție publică din România, proces monitorizat atât în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare cât și în cadrul Strategiei Naționale Privind Achizițiile Publice.


Consiliul Național de Integritate, 19 mai 2016

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024