Comunicat - incompatibilitate și conflict de interese administrativ - BULAT VLADIMIR, consilier superior în cadrul Direcției pentru Cultură a Municipiului București

31 martie 2016, 16:30

Agenția Națională de Integritate a constatat faptul că BULAT VLADIMIR s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 14 mai 2012 - 15 mai 2014, întrucât, simultan cu funcția publică de consilier superior în cadrul Direcției pentru Cultură a Municipiului București, a efectuat și activități de expertizare similare cu atribuțiile din fișa postului, pentru S.C. Galeriile Artmark S.R.L., în baza unui contract de expertiză, obținând venituri în cuantum de 10.809 lei, în condițiile în care, în perioada respectivă, societatea a transmis spre aprobare către Direcția pentru Cultură a Municipiului București diverse cereri de clasare sau de export definitiv ale bunurilor culturale mobile, soluționate, de asemenea, de persona evaluată, în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

 

Mai mult, întrucât în exercitarea funcției publice a rezolvat cereri și a participat la luarea unor decizii cu privire la S.C. GALERIILE ARTMARK S.R.L., societate cu care are relații cu caracter patrimonial în baza unui contract de expertiză, BULAT VLADIMIR a încălcat și regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă.

 

 

BULAT VLADIMIR a încălcat, astfel, dispozițiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia Funcționarii publici […] pot exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public […], potrivit fișei postului” și dispozițiile art. 79, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „funcționarul public este în conflict de interese dacă […] este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care are relații cu caracter patrimonial  ”

 

 

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. BULAT VLADIMIR nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”.

„Persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

 

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 31 martie 2016
Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024