Comunicat privind sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4

30 martie 2010, 10:25

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat, în baza prevederilor Legii 144/2007, republicată, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea de către domnul MĂNTESCU OCTAVIAN, inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă al Municipiului București, a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 292, Cod Penal.

În conformitate cu prevederile legale, Agenția a constatat și starea de incompatiblitate în care se află domnul MĂNTESCU OCTAVIAN, întrucât deține atât funcția publică de inspector de muncă în cadrul Serviciului Control Securitate şi Sănătate în Muncă, cât și calitatea de asociat și administrator, respectiv Președinte al Consiliului de Admnistraţie al S.C. RODMIR Expert S.R.L.

Agenția a fost sesizată de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Inspecţia Muncii – Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București cu privire la posibila nerespectare a prevederilor legale ce reglementeză regimul juridic al incompatibilităţilor și conflictelor de interese de către domnul MĂNTESCU OCTAVIAN.

Procedura de înştiinţare, aşa cum este prevăzută de Legea nr. 144/2007, republicată, a fost îndeplinită în baza mandatului poştal (cu confirmare de primire) din data de 27.10.2009, prin care acesta a fost informat despre declanşarea procedurii de verificare referitoare la regimul juridic al conflictelor de interese și al incompatibilităţilor.

În urma analizării datelor înscrise în declarațiile de interese completate de către acesta, corespunzătoare anilor 2005, 2006 și 2009, precum şi a documentelor solicitate instituţiilor competente, a rezultat faptul că domnul MĂNTESCU OCTAVIAN a completat şi depus spre înregistrare declaraţii care conţin informaţii ce nu corespund adevărului, datele înscrise fiind incomplete şi inexacte, în sensul că acesta nu a menţionat toate funcţiile și calităţile pe care le deţine la mai multe societăţi comerciale, după cum urmează:

- în declarația de interese din martie 2005, domnul MĂNTESCU OCTAVIAN nu a menționat calitatea de administrator, respectiv de Președinte al Consiliului de Administrație al S.C. RODMIR Expert S.R.L.;

- în declarația de interese din anul 2006, acesta nu a menționat calitatea de administrator, respectiv de Președinte al Consiliului de Administrație al S.C. RODMIR Expert S.R.L., și nici calitatea de asociat la firma menționată;

- în declarația de interese din anul 2009, acesta nu a menționat calitatea de administrator, respectiv de Președinte al Consiliului de Administrație al S.C. RODMIR Expert S.R.L., precum și calitatea de asociat la societățile comerciale RODMIR GAZ S.R.L. și FILL GAZ S.R.L.

Având în vedere existența indiciilor temeinice privind săvârşirea de către domnul MĂNTESCU OCTAVIAN a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 292, Cod Penal, asupra căreia doar organele judiciare au competenţa de a se pronunţa, s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

De asemenea, Agenția a constatat și starea de incompatibilitate în care s-a aflat domnul MĂNTESCU OCTAVIAN, întrucât acesta a deținut simultan, în perioada 15 ianuarie 2007 - 19 martie 2009, atât funcția publică de inspector de muncă în cadrul Serviciului Control Securitate şi Sănătate în Muncă, cât și calitatea de asociat și administrator, respectiv Președinte al Consiliului de Administraţie al S.C. RODMIR Expert S.R.L.

Potrivit prevederilor art. 47, alin. (3) din Legea nr. 144/2007, republicată, „fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie sau, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementărilor aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”.

„În termen de 15 zile de la data comunicării actului de constatare a conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, persoana verificată poate face contestaţie”, conform prevederilor legale.

Activitatea de verificare a averii dobândite în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii funcţiilor ori demnităţilor publice, după caz, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor este supusă controlului judecătoresc. Agenţia îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, imparţialităţii, independenţei, celerităţii, dreptului la apărare şi bunei administrări.

Verificările au fost suspendate până la soluționarea cauzei de către organul judiciar.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 30 martie 2010


Related news: Back

11 984 354

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 15.04.2024