Comunicat - sesizarea D.N.A. (fapte de natură penală) - PĂNESCU TIBERIU, director executiv în cadrul A.J.O.F.M. Harghita

11 februarie 2016, 09:00

 

Agenția Naționalã de Integritate a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la existența indiciilor privind posibila săvârșire de către PĂNESCU TIBERIU, Director executiv în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Harghita (AJOFM), a infracțiunii de conflict de interese, a infracțiunii asimilată faptelor de corupție, a infracțiunii împotriva intereselor financiare ale Comunității Europene precum și a  infracțiunii de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei.

 

Agenția a constatat existența indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese  de către TIBERIU PĂNESCU, întrucât, în calitate de director executiv al AJOFM Harghita a participat la luarea unei decizii prin care instituția pe care o conducea s-a asociat cu Asociația Agromro (entitate de la care soția sa a obținut ulterior venituri) în vederea implementării proiectului finanțat din fonduri europene (POSDRU) „Noi oportunități de ocupare în mediul rural prin Telework”.

 

De asemenea, în cauză au rezultat și indicii privind posibila săvârșire a infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, întrucât, în calitate de director executiv al AJOFM Harghita a intrat în posesia unor informații din interiorul instituției, pe care le-a utilizat ulterior pentru obținerea unor avantaje patrimoniale sub formă de remunerație pentru soția sa, urmare a încheierii de către aceasta a mai multor contracte de prestări servicii cu Asociația Agromro.

 

Având în vedere cele de mai sus, precum și faptul că s-au conturat premise în sensul inexistenței unei selecții pe criterii obiective (soția persoanei evaluate fiind angajată în cadrul Asociației – în detrimentul altor persoane - pe funcția de formator în cadrul proiectului finanțat din fonduri europene), Agenția Naționalã de Integritate a sesizat Direcția Națională Anticorupție și cu privire la posibila săvârșire de către TIBERIU PĂNESCU a infracțiunii împotriva intereselor financiare ale Comunității Europene, și respectiv a celei de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei.

 

Prevederi legale invocate de Agenția Naționalã de Integritate în sesizarea transmisă Direcției Naționale Anticorupție:


  • conflict de interese, prevãzut de art. 301 din Codul Penal al României, potrivit cãruia „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul sãu, pentru o rudã ori pentru un afin pânã la gradul II inclusiv sau pentru o altã persoanã cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncã în ultimii 5 ani sau din partea cãreia a beneficiat ori beneficiazã de foloase de orice naturã, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitãrii dreptului de a ocupa o funcție publicã”,

 

  • infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, prevãzute de art. 12, lit. b) din Legea nr. 78/2000, potrivit cãruia Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”,

 

  • infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Comunității Europene, prevãzute de art. 18^2, alin. (1) din Legea nr. 78/2000, potrivit cãruia Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi,
 
  • abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, prevãzut de art. 13^2, din Legea nr. 78/2000, potrivit cãruia În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

·  

Persoana evaluatã a fost informatã despre declanșarea procedurii de evaluare.

 

Agenția Naționalã de Integritate își exercitã atribuțiile cu respectarea principiilor legalitãții, confidențialitãții, imparțialitãții, independenței operaționale, celeritãții, bunei administrãri, precum și al dreptului la apãrare.

 

AGENȚIA NAȚIONALÃ DE INTEGRITATE

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024