Comunicat privind rămânerea definitivă a actului de constatare

29 martie 2010, 10:40

Actul de constatare a stării de incompatibilitate a domnului NEGRESCU RADU FLORIN, Consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Iaşi, emis de către Agenția Națională de Integritate la data de 24.11.2009, a rămas definitiv, potrivit prevederilor art. 50, alin. (3) din Legea nr. 144/2007, republicată.

Curtea de Apel Iaşi a comunicat faptul că domnul NEGRESCU RADU FLORIN  nu a contestat, la instanţa competentă de Contencios Administrativ şi Fiscal, actul prin care Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate a domnului NEGRESCU RADU FLORIN.

„În termen de 15 zile de la data comunicării actului de constatare a conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, persoana verificată poate face contestaţie la curtea de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în a cărei circumscripţie locuieşte”, potrivit art. 48, alin. (2) din actul normativ menționat anterior.

Precizăm că, la data de 24.11.2009, Agenția Naţională de Integritate a constatat faptul că domnul NEGRESCU RADU FLORIN se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 09.06.2009, întrucât deţine atât funcţia de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Iaşi, cât și funcția de Director coordonator  în cadrul Comisariatului Regional Pentru Protecția Consumatorilor Iași.

Conform prevederilor legale, „fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie sau, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”.

Incompatibilităţile privind demnităţile publice şi funcţiile publice sunt cele reglementate de Constituţie, de legea aplicabilă autorităţii sau instituţiei publice în care persoanele ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică îşi desfăşoară activitatea, precum şi de dispozițiile Legii nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Actul de constatare rămas definitiv, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a domnului NEGRESCU RADU FLORIN,  Consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Iaşi, se regăsește pe pagina de Internet a Agenției (www.integritate.eu), la secțiunea „ACTE DE CONSTATARE”.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 29 martie 2010


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024