Comunicat - incompatibilitate - 2 funcționari publici

22 ianuarie 2016, 14:00
Agenția Naționalã de Integritate a constatat încãlcarea regimului juridic al incompatibilitãților de cãtre BOGDAN NICOLAE, funcționar public în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Local Giurgiu și de către FILIP GEORGETA, funcționar public în cadrul Primăriei Comunei Deleni, județul Vaslui.

1)  BOGDAN NICOLAE s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie 2012-17 decembrie 2013, întrucât a exercitat simultan cu funcția publică și funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Putineiu, jud. Giurgiu, încălcând astfel, dispozițiile art. 94 alin. (1), alin. (2), lit. a) din Legea 161/2003, potrivit cãroraCalitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică; Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice”.

De asemenea, starea de incompatibilitate a intervenit și ca urmare a faptului că la data de 12 mai 2012, BOGDAN NICOLAE  în calitate de funcționar public, a semnat în baza unei procuri notariale, pentru și în numele fiului său
(administrator și asociat unic al S.C. Adimar Agricola S.R.L.), cererea de plată unică pe suprafață, depusă de societatea comercială la A.P.I.A. - Centrul Județean Giurgiu, în vederea accesării fondurilor comunitare nerambursabile în sectorul vegetal, încălcând astfel, dispozițiile art. 94, alin. (4), din Legea 161/2003, potrivit cãrora „ […] Funcționarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce privește efectuarea unor acte în legătură cu funcția publică pe care o exercită”.

2) FILIP GEORGETA s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 31 martie 2009  – 31 decembrie 2013, întrucât, pe perioada exercitării funcției publice a participat la concursul organizat pentru ocuparea funcției de administrator financiar în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Deleni și l-a promovat, exercitând ulterior activități specifice funcției, încălcând astfel, dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cãroraFuncționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice.

Persoana evaluatã a fost informatã despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiazã – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le considerã necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. BOGDAN NICOLAE și FILIP GEORGETA au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apãrare.

„Persoana […] fațã de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decãzutã din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publicã […] pe o perioadã de 3 ani de la data eliberãrii, destituirii din funcția ori demnitatea publicã respectivã sau a încetãrii de drept a mandatului. Dacã persoana a ocupat o funcție eligibilã, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadã de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenția Naționalã de Integritate își exercitã atribuțiile cu respectarea principiilor legalitãții, confidențialitãții, imparțialitãții, independenței operaționale, celeritãții, bunei administrãri, precum și al dreptului la apãrare.

AGENȚIA NAȚIONALÃ DE INTEGRITATE, 22 ianuarie 2016

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024