Comunicat - incompatibilitate, conflict de interese administrativ și penal - 3 aleși locali

17 decembrie 2015, 16:00

 

Agenția Naționalã de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de naturã administrativã, precum și indicii privind posibila sãvârșire a infracțiunii de conflict de interese în cazul a trei aleși locali  (doi consilieri locali și un primar), astfel:


1.       

CREȚU SIMION

Consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Corbu, Jud. Harghita

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI PENAL

În perioada exercitării mandatului de consilier local, a luat parte la  ședințele Consiliului Local al comunei Corbu din datele de 18.03.2010  și 28.02.2014, participând la deliberarea și adoptarea Hotărârilor privind organizarea pășunatului pe anul 2010 și respectiv pe anul 2014.

 

Ulterior adoptării acestor hotărâri, CREȚU SIMION a încheiat la data de 28 noiembrie 2012 și respectiv 13 martie 2014, contracte de arendă cu Primăria comunei Corbu, în baza cărora persoana evaluată a obținut subvenții acordate de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Harghita, în sumă totală de 363.404 lei.

 

Persoana evaluatã a încãlcat, astfel, dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2011, dispozițiile art.  75 și art. 77, alin. (1) și (2)  din Legea nr. 393/2004.

 

Agenția Naționalã de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângã Judecãtoria Gheorgheni, Județul Alba, în vederea verificãrii indiciilor privind posibila sãvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevãzutã de art. 301 din Codul Penal al României.

2.       

SZAKACS LEVENTE-ISTVAN

Consilier local al orașului Baia Sprie, Jud. Maramureș

INCOMPATIBILITATE

Se aflã în stare de incompatibilitate începând cu data de 04 iulie 2012, întrucât deține, simultan funcțiile de Consilier local și consilier în cadrul aparatului de specialitate al primarului orașului Baia Sprie, județul Maramureș, încãlcând, astfel, dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003 și dispozițiile art. 91, alin. (3), teza I din acelasi act normativ.

3.       

ANTON IOSIF

Primar al comunei Hălăucești, Jud. Iași

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI PENAL

În perioada exercitării mandatului de primar, a semnat la data de  09 ianuarie 2013 contractul individual de muncă încheiat între Primăria comunei Hălăucești și soția sa, precum și cererea acesteia prin care a solicitat angajarea sa ca asistent personal al unei persoane cu handicap.

 

În perioada ianuarie 2013 - aprilie 2015, soția persoanei evaluate, a încasat drepturi salariale în cuantum de 27.054 lei de la Primăria comunei Hălăucești.

 

Persoana evaluatã a încãlcat, astfel, dispozițiile art. art. 76, alin. (1) din Legea 161/2003.

 

Agenția Naționalã de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângã Judecãtoria Pașcani, Județul Iași, în vederea verificãrii indiciilor privind posibila sãvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevãzutã de art. 301 din Codul Penal al României.


Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiazã - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le considerã necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apãrare.

Persoanele menționate au încãlcat urmãtoarele prevederi legale:

 

·        art. 76, alin. (1) din Legea 161/2003, potrivit cãruia „Primarii […] sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material […] pentru soțul său […]”;

 

·        art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003, potrivit cãruia „Funcția de consilier local este incompatibilã cu […] calitatea de angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local”;

 

·        art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003, potrivit cãruia „Alesul local poate renunța la funcția deținutã înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate, în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în aceastã funcție”;

 

·        art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, potrivit cãruia „Nu pot lua parte la deliberarea și la adoptarea hotãrârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude pânã la gradul al patrulea inclusiv, are un interes personal în problema supusã dezbaterilor consiliului local”;

 

·        art. 75 din Legea nr. 393/2004, potrivit cãruia „Aleșii locali au un interes personal într-o anumitã problemã, dacã au posibilitatea sã anticipeze cã o decizie a autoritãții publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine […]”;

 

·        art. 77, alin. (1) și (2) din Legea nr. 393/2004, potrivit cãruia „Consilierii județeni și consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotãrâri dacã au un interes personal în problema supusã dezbaterii. În situația prevãzutã la alin. (1), consilierii locali și consilierii județeni sunt obligați sã anunțe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivã”;

 

·        art. 301, alin. (1) din Codul Penal al României, potrivit cãruia „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul sãu, pentru o rudã ori pentru un afin pânã la gradul II inclusiv sau pentru o altã persoanã cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncã în ultimii 5 ani, sau din partea cãreia a beneficiat ori beneficiazã de foloase de orice naturã, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitãrii dreptului de a ocupa o funcție publicã”.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încãlcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinarã și se sancționeazã potrivit reglementãrii aplicabile demnitãții, funcției sau activitãții respective […]”.

„Persoana […] fațã de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decãzutã din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publicã […] pe o perioadã de 3 ani de la data eliberãrii, destituirii din funcția ori demnitatea publicã respectivã sau a încetãrii de drept a mandatului. Dacã persoana a ocupat o funcție eligibilã, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadã de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenția Naționalã de Integritate își exercitã atribuțiile cu respectarea principiilor legalitãții, confidențialitãții, imparțialitãții, independenței operaționale, celeritãții, bunei administrãri, precum și al dreptului la apãrare.

AGENȚIA NAȚIONALÃ DE INTEGRITATE, 17 decembrie 2015

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024