Comunicat - incompatibilitate - PRADA GABRIEL IOAN, Director medical și fost Manager al Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”

16 decembrie 2015, 13:00

 

Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către PRADA GABRIEL IOAN, Director medical și fost Manager al Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie Ana Aslan”.

 

Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 21 martie 2011, întrucât exercită, simultan cu funcția de director medical în cadrul Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan” și funcția de administrator și calitatea de membru în cadrul Consiliului de administrație al S.C. ZENTIVA S.A., încălcând, astfel, dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia „Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu: exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate”,  și  dispozițiile art. 181, alin. (9) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia „Dispozițiile art. 178, alin. (1) lit. b) […] referitoare la incompatibilități […] se aplică și persoanelor care ocupă funcții specifice comitetului director”.

 

Menționăm faptul că la data de 7 mai 2015, Agenţia Naţională de Integritate a constatat și încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie penală de către PRADA GABRIEL IOAN, Director medical și fost Manager al Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie Ana Aslan”.

 

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare. PRADA GABRIEL IOAN a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare. 

 

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 16 decembrie 2015

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024