Comunicat privind rămânerea definitivă a actului de constatare

25 martie 2010, 10:36

Actul de constatare a stării de incompatibilitate a doamnei NEGOESCU IOANA, funcţionar public expert clasa I – gradul profesional superior, în cadrul Primăriei Municipiului București – Direcția Evidența Imobiliară și Cadastrală, Serviciul Cadastru Edilitar Imobiliar, emis de către Agenția Națională de Integritate la data de 27.11.2009, a rămas definitiv și irevocabil, potrivit prevederilor art. 50, alin. (3) din Legea nr. 144/2007, republicată.

Curtea de Apel București a comunicat Agenţiei faptul că doamna NEGOESCU IOANA nu a contestat în termenul legal, la instanţa competentă de Contencios Administrativ şi Fiscal, actul prin care Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate a acesteia.

„În termen de 15 zile de la data comunicării actului de constatare a conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, persoana verificată poate face contestaţie la curtea de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în a cărei circumscripţie locuieşte”, potrivit art. 48, alin. (2) din actul normativ menționat anterior.

Precizăm că, la data de 27.11.2009, Agenția a constatat faptul că doamna NEGOESCU IOANA s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2003-2008, întrucât aceasta a deţinut simultan atât funcția de expert clasa I – gradul profesional superior (funcţionar public), în cadrul Primăriei Municipiului București – Direcția Evidența Imobiliară și Cadastrală, Serviciul Cadastru Edilitar Imobiliar, cât şi calităţile de asociat unic și administrator cu puteri depline la S.C. PLAN SERV S.R.L.

Conform prevederilor legale, „fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie sau, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”.

Incompatibilităţile privind demnităţile publice şi funcţiile publice sunt cele reglementate de Constituţie, de legea aplicabilă autorităţii sau instituţiei publice în care persoanele ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică îşi desfăşoară activitatea, precum şi de dispozițiile Legii nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Actul de constatare rămas definitiv, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a doamnei NEGOESCU IOANA, expert clasa I – gradul profesional superior, în cadrul Primăriei Municipiului București – Direcția Evidența Imobiliară și Cadastrală, Serviciul Cadastru Edilitar Imobiliar, se regăsește pe pagina de Internet a Agenției (www.integritate.eu), la secțiunea „ACTE DE CONSTATARE”.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 25 martie 2010


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024