Comunicat - incompatibilitate și conflict de interese penal - 5 foști sau actuali aleși locali

28 septembrie 2015, 10:00
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, precum și existența conflictului de interese de natură penală în cazul a cinci foști sau actuali aleși locali (trei viceprimari, un fost viceprimar și un fost primar).

Lista nominală a celor cinci foști sau actuali aleși locali în cazul cărora Agenția a constatat starea de incompatibilitate, precum și existența conflictului de interese de natură penală:

 1.

MIHALI TOADER

Fost Primar al Orașului Borșa, Jud. Maramureș

CONFLICT DE INTERESE PENAL

 În perioada 2012 - 2013, Primăria Orașului Borșa a încheiat și derulat contracte comerciale în valoare de 337.710,15 Lei cu S.C. BORȘA TOPCAD S.R.L. (societate  comercială în cadrul căreia MIHALI TOADER a deținut în perioada 13 mai 2011 - 03 iulie 2012 calitatea de asociat și funcția de administrator).


Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, Județul Maramures, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.

 2.

NEAMȚU ION ALIN

Viceprimar al Orașului Recaș, Jud. Timiș

INCOMPATIBILITATE
Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 26 iulie 2012, întrucât deține, simultan cu funcția de viceprimar, și funcția de administrator al  S.C. CRIVAL S.R.L., încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

3.           

BERECHET CRISTEA

Viceprimar al Comunei Beuca, Jud. Teleorman

INCOMPATIBILITATE

Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 21 iunie 2012, întrucât, simultan cu exercitarea funcției de viceprimar, desfășoară și activitatea remunerată de consilier juridic în cadrul societății SEMINA S.A. Ungheni, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. k) și art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003.

 4.

BONTEA ZENOVIU STELIAN

Fost Viceprimar al Comunei Păulești, Jud. Satu Mare

INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 07 august 2012 - 21 octombrie 2014, întrucât, simultan cu exercitarea funcției de viceprimar,  a desfășurat și activităti remunerate de audit public intern în cadrul mai multor primării, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. k) și art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003.

 5.

POPESCU ILIE

Viceprimar al Comunei Ștefănești, Jud. Vâlcea

INCOMPATIBILITATE

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 24 septembrie 2014 - 16 iunie 2015, întrucât a deținut, simultan cu funcția de viceprimar, și funcția de membru în cadrul Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale „TEODOR BĂLĂȘEL” Ștefănești, Jud. Vâlcea, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.


Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consider necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. BERECHET CRISTEA nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi legale:

- art. 87, alin. (1), lit. d) și k) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcția de primar și viceprimar […] este incompatibilă cu […] funcția de […] administrator, membru al consiliului de administrație […] la societățile comerciale […] precum și la instituțiile publice; […] orice alte […] activităţi remunerate, în ţară […]”;

- art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate, în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție”;

- art. 301, alin. (1) din Codul Penal al României, potrivit căruia „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani, sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”.

„Persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate public […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea public respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadăde 3 ani de la încetarea mandatului”.

 

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.


AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 28 septembrie 2015

Related news: Back

6.999.839

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE ACUM PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 22.05.2017