Comunicat - incompatibilitate - 2 aleși locali

7 septembrie 2015, 10:00

 

Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către PETRIA MIHAI, Primar al Comunei Tudora, Județul Botoșani, și CHICIU LEONARD CRISTIAN, Consilier local în cadrul Consiliului Local al Orașului Băneasa, Județul Constanța.

Lista nominală a celor doi aleși locali în cazul cărora Agenția a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților:

1)

PETRIA MIHAI

Primar al Comunei Tudora, Jud. Botoșani

Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 iunie 2012, întrucât exercită, simultan cu funcția de primar, și calitatea de persoană fizică autorizată în cadrul PETRIA R. MIHAI PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) și dispozițiile art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003.

2)

CHICIU LEONARD CRISTIAN

Consilier local în cadrul Consiliului Local al Orașului Băneasa, Jud. Constanța

Se află în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării mandatului de consilier local, S.C. SDM AQUILA GUARD S.R.L., respectiv S.C. ALERT EL CAR S.R.L. (societăți comerciale în cadrul cărora soția persoanei evaluate deţine calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator) au încheiat contracte de prestări servicii, în valoare totală de 61.245,09 Lei, cu Primăria Oraşului Băneasa.

 

Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003.


Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. CHICIU LEONARD CRISTIAN nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi legale:

 

·  art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcția de primar […] este incompatibilă cu  […] calitatea de comerciant persoană fizică”;

 

·  art. 90, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Consilierii locali […] care au funcția de […] administrator […] precum și calitatea de […] asociat la societățile comerciale cu capital privat […] nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse […] cu autoritățile administrației publice locale din care face parte […]. Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de către soţul sau rudele de gradul I ale alesului local”;

 

·  art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate, în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție”;

„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

 

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 7 septembrie 2015

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024