Comunicat privind rămânerea definitivă a actului de constatare

19 martie 2010, 09:57

Actul de constatare a stării de incompatibilitate a domnului VĂDUVA AUREL și a doamnei POPESCU (STAN) LĂCRĂMIOARA, Consilieri locali în cadrul Consiliului Local al Comunei Comișani, Județul Dâmbovița, emis de către Agenția Națională de Integritate la data de 18.03.2009, a rămas definitiv și irevocabil, potrivit prevederilor art. 50, alin. (3) din Legea nr. 144/2007, republicată.

Curtea de Apel Ploiești a comunicat faptul că domnul VĂDUVA AUREL și doamna POPESCU (STAN) LĂCRĂMIOARA nu au contestat în termenul legal, la instanţa competentă de Contencios Administrativ şi Fiscal, actul prin care Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate a acestora.

„În termen de 15 zile de la data comunicării actului de constatare a conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, persoana verificată poate face contestaţie la curtea de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în a cărei circumscripţie locuieşte”, potrivit art. 48, alin. (2) din actul normativ menționat anterior.

Precizăm că, la data de 18.03.2009, Agenția a constatat faptul că domnul VĂDUVA AUREL și doamna POPESCU (STAN) LĂCRĂMIOARA s-au aflat în stare de incompatibilitate în perioada  01.06.2008-06.08.2008, întrucât aceștia au deţinut în mod simultan atât funcţiile de Consilieri locali în cadrul Consiliului Local al Comunei Comişani, Judeţul Dâmboviţa, cât şi pe cele de funcţionari publici în cadrul Direcţiei Pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Dâmboviţa, respectiv în cadrul Primăriei Comunei Ulmi, Judeţul Dâmbovița.

Conform prevederilor legale, „fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie sau, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”.

Incompatibilităţile privind demnităţile publice şi funcţiile publice sunt cele reglementate de Constituţie, de legea aplicabilă autorităţii sau instituţiei publice în care persoanele ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică îşi desfăşoară activitatea, precum şi de dispozițiile Legii nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Actul de constatare rămas definitiv, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate în cazul domnului VĂDUVA AUREL și a doamnei POPESCU (STAN) LĂCRĂMIOARA, Consilieri locali în cadrul Consiliului Local al Comunei Comișani, Județul Dâmbovița, se regăsește pe pagina de Internet a Agenției (www.integritate.eu), la secțiunea „ACTE DE CONSTATARE".

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 19 martie 2010


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024