Comunicat - incompatibilitate și conflict de interese administrativ - 6 foști sau actuali aleși locali

1 iulie 2015, 14:15

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, precum și existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul a 6 foști sau actuali aleși locali (doi primari, un viceprimar și trei foști viceprimari).

 

Lista nominală a celor 6 foști sau actuali aleși locali în cazul cărora Agenția a constatat starea de incompatibilitate, precum și existența conflictului de interese de natură administrativă:



 1.

ALEXA CĂTĂLIN - VIRGIL

Fost Viceprimar al Mun. Botoșani, Jud.  Botoșani

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada mandatului 2008 - 2012, în calitate de viceprimar și președinte cu drept de vot în cadrul Comisiei de evaluare a ofertelor privind Proiectul „Asistență Tehnică pentru supervizarea lucrărilor-sursă și rețele” pentru implementarea Proiectului „Reabilitatea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Botoșani pentru perioada 2009-2028, în scopul confirmării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice”, a semnat și a participat la luarea deciziei de atribuire în anul 2011 a contractului de servicii încheiat între Primăria Municipiului Botoșani și S.C. INGINER CONSULTANT S.R.L. Scheia (societate comercială care are ca subcontractant nedeclarant în cadrul contractului de supervizare a lucrărilor pe S.C. EDIFICO S.R.L. - societate la care persoana evaluată și  fratele acestuia dețin calitatea de asociat și funcția de administrator).

 

Folosul material de care a beneficiat ALEXA CĂTĂLIN – VIRGIL în comun cu fratele său, în calitate de asociați și administratori ai S.C. EDIFICO S.R.L., este de aproximativ 142.115,32 Lei.

Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispozițiile art. 66 și art. 69, lit. a), c) și d) din O.U.G. nr. 34/2006.

 

Menționăm faptul că, la data de 26 iunie 2015, Agenţia Naţională de Integritate a mai constatat în cazul lui ALEXA CĂTĂLIN - VIRGIL și existenţa stării de incompatibilitate, ca urmare a exercitării simultane de funcții (http://bit.do/6qdV).

 2.

GABOR KERESKENY

Fost Viceprimar al Mun. Satu Mare, Jud. Satu Mare

INCOMPATIBILITATE
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 04 noiembrie 2008 - 22 iunie 2012, întrucât a deținut, simultan cu funcția de viceprimar, și funcția de reprezentant al Municipiului Satu Mare în Adunarea Generală a Acționarilor a S.C. TRANSURBAN S.A. Satu Mare, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003.

 3.

AVRAM TEODOR

Primar al Com. Almaș, Jud. Arad

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada exercitării mandatului de primar, a semnat contractul individual de muncă și a emis dispoziția prin care fiul său a fost angajat în funcția de șofer în cadrul Primăriei Comunei Almaș, încălcând, astfel, dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

 4.

MIU IULIAN

Primar al Com. Ungheni, Jud. Argeș

INCOMPATIBILITATE
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 24 iunie 2008 - 31 august 2012., întrucât a deținut, simultan cu funcția de primar, și calitatea de membru în Consiliul de administrație al Scolii Gimnaziale
TUDOR CORNEL” din Comuna Ungheni, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

 5.

CIOREI VASILE

Viceprimar al Com. Repedea, Jud. Maramureș, și fost Consilier local în cadrul C.L. al Com. Repedea

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada exercitării mandatului de consilier local, a participat la deliberarea și adoptarea hotărârii Consiliul Local Repedea din data de 30 aprilie 2009 privind prelungirea contractelor de concesionare a trupurilor de pășune excedentare, proprietate de stat situate în Comuna Repedea (contracte a căror încheiere a fost aprobată în temeiul H.C.L. Repedea din data de 30 martie 2007).

 

La data de 08 mai 2007, în baza aprobării H.C.L. Repedea din data de 30 martie 2007, CIOREI VASILE a încheiat cu Consiliul local al Comunei Repedea un contract de pășunat, iar, la data de 04 mai 2009, ulterior aprobării H.C.L. Repedea din data de 30 aprilie 2009, persoana evaluată a încheiat cu Primăria Comunei Repedea un contract de concesiune a pășunatului alpin, durata concesionării fiind de 10 ani.

 

În perioada 2008 - 2014, CIOREI VASILE a încasat de la Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură Maramureș subvenții în sumă totală de 1.037.897 Lei.


Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și art. 75, art. 77, alin. (1) și art. 77, alin. (2) din Legea nr. 393/2004.

 6.

ȚAMBOI MARIANA

 Fost Viceprimar al Com.  Almăj, Jud. Dolj

INCOMPATIBILITATE
S
-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 04 septembrie 2008 - 29 iunie 2012, întrucât a deținut, simultan cu funcția de viceprimar, și funcția de membru al Consiliului de administrație al Școlii cu clasele I – VIII „ION GH. PLEȘA” Almăj, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.


Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi legale:

art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Primarii […] sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I”;

art. 87, alin. (1), lit. d) și f) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcția de primar și viceprimar […] este incompatibilă cu […] funcția […] administrator, membru al consiliului de administrație […] la societățile comerciale […] precum și la instituțiile publice […] funcția de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local”;

art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, potrivit căruia „Nu pot lua parte la deliberarea și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes personal în problema supusă dezbaterilor consiliului local”;

art. 75 din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia „Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine […]”;

art. 77, alin. (1) și (2) din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia „[…] consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii”; „În situaţiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali […] sunt obligaţi să anunţe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă”;

art. 66 din din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit căruia Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a evita situaţiile de natură să determine apariţia unui conflict de interese şi/sau manifestarea concurenţei neloiale”;

art. 69, lit. a), c) și d) din din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit căruia „Nu au dreptul să fie implicaţi în procesul de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor următoarele persoane: persoane care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre ofertanţi/candidaţi sau subcontractanţi ori persoane care fac parte din consiliul de administraţie/organul de conducere sau de supervizare a unuia dintre ofertanţi/candidaţi sau subcontractanţi […] persoane despre care se constată că pot avea un interes de natură să le afecteze imparţialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor; persoane care în exercitarea funcţiei pe care o deţin la nivelul autorităţii contractante se află în situaţia existenţei unui conflict de interese astfel cum este acesta reglementat de Legea nr. 161/2003 […].

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”.

„Persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică  […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 1 iulie 2015

 

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024